VIDEO Parcursul Lituaniei spre Uniunea Europeană şi beneficiile aderării la UE

Cu o populaţie de aproape 3 milioane, Lituania este o țară situată pe malul sud-estic al Mării Baltice, având frontieră maritimă cu Suedia și Danemarca. Pe uscat, se învecinează cu Letonia la nord, cu Belarus la est și sud, și cu Polonia la sud. Țara, care a aderat la Uniunea Europenă în 2004, s-a numărat printre economiile UE cu cea mai rapidă creștere.

Primul pas făcut de Lituania pe calea aderării la UE a fost făcut la 14 decembrie 1990, când împreună cu Letonia şi Estonia, a apelat la Comunitatea Economică Europeană (CEE) pentru a cere ajutor politic și economic în mod direct, şi nu prin intermediul Moscovei. La 11 mai 1992, Lituania a semnat Acordul de Comerţ şi Cooperare Economică, care a intrat în vigoare din 1 februarie 1993.

PIB-ul țării, de la 16,5 miliarde de euro în 2004, a explodat la 66,8 miliarde de euro în 2022. În 2004, cetățenii ridicau un salariu lunar de aprozimativ 400 de euro pe lună. 18 ani mai târziu, salariul mediu brut constituia 1.700 de euro pe lună.

La capitolul investiții străine directe (ISD), Lituania a demonstrat că poate deveni un bun exemplu pentru alte țării. A început cu 3 miliarde de euro în 2004, iar până în 2022, indicele a crescut la 25 de miliarde de euro. Toate aceste avantaje economice au sporit speranța de viață a oamenilor. În cazul bărbaților, de la 66 de ani în 2004, la 70 de ani în 2022. În cazul femeilor, de la 77 de ani în 2004, la 81 de ani în 2022.

Calitatea de membru al Uniunii Europene a întărit securitatea internă, a stimulat creşterea economică, care a redus riscurile de contradicţii sociale în societate, a sporit stabilitatea socială, ceea ce a întărit democraţia şi coeziunea internă a ţării. Dar dincolo de asta, intrarea în UE a însemnat un gest de justiţie istorică, de revenire în familia europeană şi occidentală, de la care Lituania a fost ruptă abuziv în anul 1940.

Acest articol face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre calea parcursă de statele membre UE în procesul de integrare europeană şi creşterea economică întregistrată ca urmare a aderării.

#stat membru #avantaje #realizari #Lituania #UE

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Irbit Motorcycle Plant (IMZ), singurul producător rus de motociclete grele cu ataș, a decis să mute producția în China, pe fondul unui declin de durată provocat de sancțiuni, probleme logistice și pierderea piețelor-cheie după declanșarea războiului la scară largă din Ucraina. Informația este relatată de publicația 7×7.

Potrivit sursei, încă din 2022 uzina transferase parțial asamblarea din regiunea Sverdlovsk în Kazahstan, încercând să ocolească sancțiunile occidentale și să mențină accesul la componente importate, care reprezentau peste 70% din motocicletele „Ural”. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a opri pierderile.

Lovitura decisivă a venit în 2025, când administrația președintelui SUA Donald Trump a majorat la 25% taxele vamale pentru importurile din Kazahstan, făcând nerentabil exportul motocicletelor „Ural” pe piața americană — una dintre cele mai importante pentru companie.

În aceste condiții, conducerea IMZ a semnat un acord cu compania chineză Yingang. În 2026 a fost prezentat noul model Ural Neo 500, complet proiectat și produs în China. Motocicleta păstrează atașul emblematic al mărcii, dar diferă radical de modelele clasice „Ural” ca design și dotări. Lansarea pe piață este programată pentru mai–iunie 2026, la un preț estimat de 15.000 de dolari, față de aproximativ 20.000 de dolari pentru fostul model-fanion Ural Gear Up.

Relocarea producției a devenit inevitabilă după o serie de eșecuri. Sancțiunile din 2022 au întrerupt livrările unor componente esențiale — frâne Brembo, anvelope Heidenau, bujii NGK și rulmenți SKF. În paralel, „contra-sancțiunile” introduse de Vladimir Putin în 2022, inclusiv interdicția exportului unor produse precum motocicletele, precum și creșterea de patru ori a costurilor logistice, au afectat grav vânzările.

Până la război, 40% din vânzările IMZ mergeau către SUA, 30% către Europa și 25% către Asia. Mutarea temporară în Kazahstan a permis reluarea parțială a exporturilor, dar nu a rezolvat problemele structurale. Până în 2024, secția din Irbit ajunsese la doar doi asamblori, iar în 2025 a trecut exclusiv la producția de piese și servicii de garanție. Producția din Kazahstan, care ajunsese la 300 de motociclete pe lună, a fost subminată de noile tarife americane.

În 2016, uzina declara public că se mândrește cu rezistența față de „chinezificarea generală”. Astăzi, constată 7×7, IMZ este nevoită să urmeze același drum parcurs deja de numeroși producători auto ruși după 2022.