Washingtonul și-a trimis oameni la Kiev pentru a se asigura că niciun dolar nu este furat

27 Ian. 2023, 04:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Ian. 2023, 04:30 // Actual //  bani.md

 

Statele Unite au trimis în această săptămână auditori la Kiev, alături de reprezentanţi ai Bancii Mondiale şi de consultanţi de la Deloitte, pentru a se asigura că „niciun ajutor sau armament nu este deturnat”, potrivit subsecretarului de stat pentru afaceri politice al Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

„Continuăm să sprijinim reformele esenţiale şi măsurile anticorupţie ale guvernului ucrainean în întreaga ţară”, a declarat Nuland în cadrul unei audieri în Comisia pentru relaţii externe a Senatului american, relatează CNN.

Comentariile ei vin în contextul în care membrii republicani ai Congresului au semnalat dorinţa de a desfăşura eforturi suplimentare de supraveghere atunci când vine vorba de sprijinul SUA pentru Ucraina. Administraţia a declarat că există deja în vigoare astfel de acţiuni de supraveghere.

Săptămâna aceasta, Departamentul de Stat a declarat că „nu are cunoştinţă să fi fost implicat vreun ajutor din partea SUA” în scandalul de corupţie din cadrul guvernului ucrainean, care a dus la demisia ministrului adjunct al Apărării de la Kiev.

Sosirea auditului american la Kiev are loc, de asemenea, în contextul în care preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri că intenţionează să trimită 31 de tancuri Abrams în Ucraina, iar Pentagonul a dezvăluit săptămâna trecută un pachet de securitate pentru Ucraina în valoare de 2,5 miliarde de dolari, care include pentru prima dată vehicule blindate Stryker şi mai multe vehicule de luptă Bradley.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.