24 de copii ai Ansamblului „Opincuţa” din Vişniovca, Cantemir, promovează cultura şi tradiţiile locale

28 Oct. 2024, 17:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Oct. 2024, 17:34 // Actual //  bani.md

La începutul acestui an, 8 organizații ale societății civile au lansat proiecte locale menite să întărească rolul societății civile și să aducă un impact pozitiv în comunitățile lor.  Inițiativele au fost finanțate de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), în cadrul proiectului regional „Consolidarea Societății Civile în țările Parteneriatului Estic”. Una dintre aceste organizații este Asociaţia Obştească ,,Echipa Verde” din satul Vișniovca, raionul Cantemir, care a realizat proiectul „Costum Național-Unitate și Tradiție”, pentru cei 24 de copii din localitate, membri ai Ansamblului „Opincuţa”.

„Este un proiect care promovează tradițiile populare ale locului, ale neamului nostru moldovensesc. Am ales acest proiect în special pentru elevii din instituția noastră, care nu aveau la moment costume naţionale specifice locului și erau unele vechi, și de obicei când aveam activități extrașcolare, sau unde trebuia să participăm la unele festivaluri, trebuia să împrumutăm aceste costume de la Casa de Cultură din localitate sau chiar din localitățile vecine”, spune Tatiana Saviţchi, coordonatoare de proiecte, Asociaţia Obştească „Echipa Verde”.

În cadrul proiectului au fost achiziționate 24 de costume populare de diferite vârste – 12 pentru fete şi 12 pentru băieţi. Pe lângă asta, colectivul folcloric s-a ales şi cu o boxă portabilă, dar şi microfoane.

„În cadrul programului desfășurat de Centrul CONTACT, au fost finanțate 8 organizații non-guvertamentale, una dintre aceasta este aici la Vișniovca. Este vorba despre organizația obștească ,,Echipa Verde”, care a desfășurat proiectul „Costum Național-Unitate și Tradiție”. Alături de ei am încercat să transmitem copiilor informație despre valorile, cultura și tradițiile moldovenești. Aceste costume nu doar că le ajută să intre în rol mai bine, dar și să transmită această valoare mai departe”, susţine Anişoara Bezărău, manageră de Grant, Centrul CONTACT.

 

Proiectele culturale precum este cel din Vişniovca, raionul Cantemir, vin să promoveze tradiţiile noastre autentice şi să insufle tinerei generaţii dragostea pentru cultură și comunitate.

„Am studiat istoria, sunt istoric de profesie, şi ştiu că istoria, tradiţiile şi viitorul merg mână în mână. Trebuie să ne cunoaştem tradiţiile, să le păstrăm, pentru un viitor nou împreună. Patrimoniul cultural pe care îl aveţi este important şi vă mulţumesc că protejaţi aceste tradiţii valoroase de care puteţi fi mândri. Sunt încrezătoare că le veţi promova şi răspândi şi în Europa”, susţine Verena Zell, șefa Cooperării pentru Dezvoltare, Ambasada Republicii Federale Germane în Republica Moldova.

Acest video este realizat de Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Societate civilă puternică pentru dezvoltare locală” finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), în cadrul proiectului regional „Consolidarea Societății Civile în țările Parteneriatului Estic.

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!