Zeci de mii de pasageri nu și-au recuperat încă banii pentru biletele cumpărate de la Air Moldova, în timp ce viitorul companiei rămâne incert, potrivit datelor oficiale. După aproape trei ani de la suspendarea zborurilor și inițierea procedurii de restructurare, situația transportatorului aerian nu este clarificată. În ianuarie 2026, instanța de judecată a decis inițierea procedurii de faliment, iar un lichidator a fost desemnat pentru administrarea companiei. Totuși, decizia este contestată la Curtea de Apel, iar statutul juridic final al companiei nu este încă stabilit, scrie newsmaker.md.
Potrivit Autoritatea Aeronautică Civilă, aproximativ 27.000 de pasageri nu și-au recuperat banii pentru circa 52.500 de bilete, în valoare totală de aproape 6,2 milioane de euro.
În același timp, autoritățile precizează că pe conturile utilizate pentru vânzarea biletelor, care au fost blocate, se aflau aproximativ 38 de milioane de lei, fonduri administrate printr-un creditor garantat.
Șansele de recuperare a banilor depind și de respectarea termenelor legale. Conform legislației și convențiilor internaționale, dreptul la despăgubire poate fi pierdut dacă nu este depusă o cerere în termen de doi ani de la data zborului sau a anulării acestuia.
Autoritățile mai menționează că o parte dintre pasageri au reușit să își recupereze banii, aproximativ 5,6 milioane de euro fiind achitați prin intermediul unei bănci comerciale, în cadrul procedurii de includere a creanțelor.
Compania și-a suspendat activitatea în mai 2023, după anularea mai multor zboruri și agravarea problemelor financiare. Ulterior, certificatul de operator aerian i-a fost retras, ceea ce înseamnă că Air Moldova nu mai poate efectua zboruri comerciale.