Bicicleta lui Marian nu are suspensii pentru promisiunile lui Ceban

07 Mai 2025, 16:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mai 2025, 16:11 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul PAS, Radu Marian, a lansat critici virulente la adresa primarului general Ion Ceban, acuzându-l de incompetență în administrarea orașului Chișinău. Într-o postare pe Telegram, parlamentarul i-a adresat o întrebare în stil ironic edilului: „Porțiunea străzii 31 August, între Pușkin și Bodoni, va fi reparată în această eră a noastră a lui Isus Hristos?”

Radu Marian afirmă că, deși toate avizele necesare au fost emise de Ministerul Culturii, iar banii au fost alocați în bugetul municipal pentru anul 2024, lucrările de reabilitare nici măcar nu au început.

„Este rușinos că primăria nu poate amenaja o porțiune de 300 de metri de stradă în doi ani de zile. Aproape în fiecare zi trec pe aici, fie pe jos, fie pe bicicletă și e același haos”, a scris Marian, adăugând hashtagul #lalucru, într-o notă ironic-critică la adresa sloganului folosit de administrația Ceban.

Proiectul de reabilitare a străzii 31 august 1989 și transformarea tronsonului în zonă pietonală, s-a transformat în mărul discordiei, între Primăria Chișinău și Ministerul Culturii chiar din momentul descoperirii caldarâmului în timpul unor lucrări de amenajare.

Caldarâmul vechi a fost descoperit în luna martie 2023 în timpul unor lucrări de reparație a drumului. După două săptămâni de cercetare, arheologii au ajuns la concluzia că pavajul datează din anul 1870 și au recomandat autorităților ca acesta să fie conservat și valorificat în calitate de monument istoric, protejat de lege.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

20 Oct. 2026, 16:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Oct. 2026, 16:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea Municipală „Infocom” din Chișinău, companie care se ocupă de calcularea și emiterea facturilor pentru serviciile locativ-comunale, a încheiat anul 2025 cu un profit net de numai 10,3 mii lei, echivalentul a aproximativ 860 de lei pe lună sau 28 de lei pe zi. Consiliul Municipal Chișinău a decis repartizarea acestei sume, iar în bugetul municipal vor ajunge doar puțin peste 3 mii lei.

Conform documentului aprobat de consilierii municipali, 30% din profitul net al întreprinderii, adică 3,09 mii lei, urmează să fie transferat în bugetul municipiului Chișinău, în calitate de defalcări din profit.

Cea mai mare parte a banilor, respectiv 5,6 mii lei, va fi direcționată către formarea capitalului de rezervă al întreprinderii. Suma reprezintă cuantumul necesar pentru constituirea unei rezerve în mărime de 10% din capitalul social, potrivit deciziei.

Alți 1553 lei vor fi utilizați pentru dezvoltarea întreprinderii, prin majorarea capitalului social cu un aport în numerar provenit din profitul anului 2025.

Astfel, din cele 10,3 mii de lei câștigate într-un an, municipalitatea va încasa aproximativ 3,1 mii de lei, în timp ce restul de 7,2 mii de lei va rămâne la dispoziția întreprinderii pentru constituirea rezervei și majorarea capitalului social.

Decizia prevede că ÎM „Infocom” și Direcția management financiar a Primăriei Chișinău vor trebui să înregistreze modificările corespunzătoare în evidența contabilă și în actele de constituire, în termen de 30 de zile de la adoptarea documentului.