Anca Dragu – de pe malul Bâcului direct la Palatul Victoria?

20 Iun. 2025, 11:41
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2025, 11:41 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Anca Dragu, actual guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, este vehiculată pe scena politică românească drept o posibilă propunere de premier tehnocrat din partea lui Nicușor Dan, potrivit informațiilor publicate de G4Media și citate de economedia.ro.

Inițial, edilul Capitalei ar fi intenționat să-l propună pentru funcția de premier pe Ilie Bolojan, lider PNL cu influență regională, însă discuțiile dintre cei doi s-ar fi blocat din cauza unei neînțelegeri privind majorarea TVA. Bolojan ar susține o creștere rapidă a TVA pentru a acoperi golurile bugetare, în timp ce Nicușor Dan ar prefera o abordare integrată, parte a unui pachet mai larg de reforme fiscale – deși, până acum, nu a propus o alternativă clară.

În acest context, numele Ancăi Dragu a reapărut ca o variantă tehnocrată. Surse politice susțin că Nicușor Dan ar fi luat în calcul această opțiune după recenta sa vizită la Chișinău, însă nu este clar dacă scenariul rămâne valabil în planurile sale actuale.

Anca Dragu este, din decembrie 2023, guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, funcție în care a fost numită prin votul Parlamentului de la Chișinău. Economist de profesie, cu dublă cetățenie română și moldovenească, s-a remarcat printr-o carieră solidă în instituții financiare internaționale.

Ea a activat ca economist la BNR (1996–2001), apoi la biroul FMI din București (2001–2013), iar ulterior a fost analist economic în cadrul Comisiei Europene (2013–2015). În perioada 2015–2017, a fost ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș, unde a implementat măsuri de relaxare fiscală, transparentizare bugetară și digitalizare a administrației fiscale.

În plan politic, a fost senator al României și președintă a Senatului (2020–2021), fiind prima femeie din istoria României care a deținut această funcție.

Dacă va fi propusă oficial, Anca Dragu ar putea deveni o figură-cheie într-un posibil guvern de tranziție tehnocratică, într-un climat politic marcat de incertitudini fiscale și negocieri tensionate între partidele mari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!