Andy Jassy, viitorul șef al Amazon, va primi acțiuni de peste 200 de milioane de dolari. Cât va fi remunerarea de bază

05 Iul. 2021, 17:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2021, 17:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Amazon.com Inc intenţionează să-i acorde viitorului director general Andy Jassy acţiuni suplimentare de peste 200 milioane de dolari, care vor fi plătite într-un termen de 10 ani, a anunţat cel mai mare retailer online global într-un document prezentat autorităţilor de reglementare, transmite Reuters.

Amazon va înregistra acordarea celor 61.000 de acţiuni pe 5 iulie, data la care Jassy îi va succeda lui Jeff Bezos în prima prima tranziţie a conducerii de la înfiinţarea companiei, în anul 1994, conform Agerpres.ro.

Valoarea exactă a compensaţiei va depinde de cum vor fi tranzacţionate acţiunile când vor fi plătite în următorii ani, încurajându-l pe Jassy să stimuleze creşterea unei companii a cărei capitalizare bursieră se ridică în prezent la 1.770 miliarde de dolari.

De asemenea, remuneraţia de bază a lui Jassy va fi de 175.000 de dolari. Pe lângă această sumă, el va avea 45,3 milioane de dolari în acţiuni acordate anterior, pe care le-a dobândit în 2021, şi 41,5 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a obţinut în 2020.

Sumele sunt mai reduse decât cele primite de directorii generali rivali din industria tehnologiei.

Astfel, şeful Microsoft Corp, Satya Nadella, are 215 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a dobândit în anul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2020, pe lângă salariul de bază de 2,5 milioane de dolari.

Totodată, directorul general al Apple Inc, Tim Cook, 281,9 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a dobândit în 2021.

Jeff Bezos, chiar dacă avea un salariu mai mic, este cea mai bogată persoană din lume deoarece este cel mai mare acţionar al Amazon.

Amazon este unul din cele mai cele mai valoroase branduri din lume, capitalizarea sa bursieră fiind estimată în jur de 1.770 miliarde de dolari.

Realitatea Live

11 Ian. 2026, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Ian. 2026, 11:24 // Actual //  Ursu Victor

Președinții Ucrainei și Statelor Unite, Volodimir Zelenski și Donald Trump, ar putea semna un acord major privind „prosperitatea” și reconstrucția postbelică a Ucrainei, în valoare de aproximativ 800 de miliarde de dolari, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, care va avea loc între 19 și 23 ianuarie, relatează The Telegraph, citând surse informate.

Potrivit publicației britanice, Zelenski intenționa inițial să meargă la Casa Albă chiar săptămâna viitoare pentru a finaliza negocierile atât pe planul economic, cât și pe cel al garanțiilor de securitate postbelice. Totuși, aliații europeni ai Ucrainei din așa-numita „coaliție a doritorilor” l-au convins să renunțe la deplasarea la Washington și să aibă întâlnirea cu Trump la Davos, pe fondul mai favorabil al forumului internațional.

Surse citate de The Telegraph afirmă că oficialii UE i-au cerut lui Zelenski să nu forțeze dialogul cu președintele american. La Bruxelles se consideră că, în acest moment, Trump susține în linii mari eforturile europene de a obține o încheiere a războiului în condiții favorabile Kievului.

Planul de „prosperitate” prevede atragerea a aproximativ 800 de miliarde de dolari pe o perioadă de zece ani pentru reconstrucția Ucrainei și relansarea economiei. Potrivit surselor, Kievul speră că oferirea către SUA a unei participări directe în proiectele de reconstrucție, în special în domenii de interes pentru Trump, va crește disponibilitatea Washingtonului de a acorda garanții solide de securitate Ucrainei.

La baza potențialului acord se află un pact privind resursele minerale, care ar oferi investitorilor americani acces preferențial la viitoarele proiecte miniere din Ucraina. Emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, a calificat acest acord drept un element-cheie al unui pachet mai larg menit să faciliteze obținerea unui armistițiu.

În paralel, Zelenski a anunțat că discută cu SUA și posibilitatea unui acord de liber schimb cu tarife zero, care ar putea deveni parte a strategiei de redresare economică. Într-un interviu pentru Bloomberg, liderul ucrainean a spus că modelul propus ar presupune eliminarea taxelor vamale în comerțul cu Statele Unite și ar putea fi aplicat în anumite regiuni industriale ale țării.

„Un astfel de format ne-ar oferi avantaje foarte serioase față de statele vecine și ar atrage investiții și afaceri străine”, a declarat Zelenski, subliniind că acordul ar putea deveni și o garanție suplimentară de securitate economică.

Președintele ucrainean a confirmat că intenționează să se întâlnească cu Donald Trump fie în SUA, fie la Davos. Totodată, el a menționat că Kievul analizează și propunerea Washingtonului de a crea o zonă economică liberă locală de-a lungul unei eventuale linii de demarcație după un armistițiu. Zelenski a descris această idee drept complicată, dar „corectă”, care ar putea reprezenta un compromis și ar permite reluarea vieții normale în unele zone ale Donbasului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!