Veniturile acumulate în sistemul de asigurări medicale din Moldova au crescut în primele trei luni ale anului 2026, potrivit datelor prezentate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. În total, fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au adunat peste 2,8 miliarde de lei, cu aproximativ 12% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Cea mai mare contribuție vine din primele de asigurare calculate procentual din salarii. Acestea au depășit 2,3 miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 190 de milioane de lei față de începutul lui 2025.
În același timp, și polițele de asigurare medicală achitate în sumă fixă au adus mai mulți bani în buget – circa 388 de milioane de lei, cu peste 98 de milioane mai mult comparativ cu anul trecut. Alte venituri, inclusiv contribuțiile achitate de rezidenții parcurilor IT, au însumat aproximativ 82 de milioane de lei, în creștere cu circa 16,5 milioane.
Pe de altă parte, cheltuielile sistemului rămân mai mari decât veniturile. În primul trimestru, din fondurile AOAM au fost utilizate peste 4,5 miliarde de lei. Majoritatea banilor au fost direcționați către spitale, farmacii și alți prestatori de servicii medicale contractați.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, suma alocată pentru servicii medicale, medicamente și dispozitive compensate a crescut cu aproximativ 441 de milioane de lei.