Benetton, Hugo Boss și alte mărci europene îşi mută producţia mai aproape de casă. DE CE?

În urma perturbării lanţurilor de aprovizionare şi creşterii costurilor în contextul pandemiei, din ce în ce mai multe mărci europene au decis să-şi transfere producţia mai aproape de casă.

Companii ca Benetton şi Hugo Boss renunţă la fabricile din Asia în schimbul unor hub-uri în ţări mediteraneene, retailerul de fashion polonez analizează transferarea unei părţi a producţiei mai aproape de Europa, iar gigantul suedez IKEA vrea să-şi mute o mai mare parte a producţiei în Turcia, scrie Ziarul Financiar.

Mărci de fashion ca Benetton încep să renunţe la lanţurile globale de aprovizionare şi la centrele low-cost de producţie din Asia, o tendinţă ce s-ar putea dovedi a fi o moştenire de durată a pandemiei de coronavirus, scrie Reuters.

Compania italiană Benetton îşi aduce producţia mai aproape de casă, consolidându-şi operaţiunile din ţări ca Serbia şi Croaţia cu scopul de a-şi înjumătăţi producţia din Asia de la sfârşitul anului viitor, a anunţat CEO-ul companiei Massimo Renon.

„Este o decizie strategică de a avea un control sporit asupra procesului de producţie şi costurilor de transport“, a declarat Renon, adăugând că grupul a transferat deja peste 10% din producţie din ţări ca Vietnam, China şi India în 2021. „Astăzi, un container care costa 1.200-1.500 de dolari poate costa între 10.000 şi 15.000 de dolari, fără a exista siguranţa unei date a livrării“, a mai spus acesta.

Problema transportului determină şi alte companii din industria articolelor vestimentare, cum ar fi Hugo Boss, să analizeze transferul activităţilor de producţie mai aproape de pieţele de desfacere.

Firma de consultanţă AlixPartners arată că această reorientare către lanţuri mai regionale sau chiar naţionale este una de durată.

Şi retailerul polonez de modă LPP analizează transferul unei părţi din producţie mai aproape de Europa.

„Înregistrăm deja întârzieri în creştere în transportul maritim de mărfuri, întârzieri de trei săptămâni în transportul mărfurilor de la fabricile asiatice către Europa“, potrivit directorului financiar al companiei, Przemyslaw Lutkiewicz.

Costurile de producţie au crescut cu aproximativ 10-20%, a precizat acesta.

„Purtăm discuţii serioase cu fabrici din Turcia. Producţia va fi cu siguranţă mai scumpă, însă pentru a avea stocuri de vânzare, vom fi probabil nevoiţi să facem acest pas“, a declarat Lutkiewicz.

Gigantul de mobilă IKEA a plănuieşte la rândul său să transfere o parte mai mare din producţie în Turcia, a anunţat directorul financiar pentru Turcia al companiei.

„Din cauza problemelor legate de transport, încercăm să transferăm o parte mai mare din producţie în Turcia“, a declarat Kerim Nisel.

#marci europene #Benetton #Hugo Boss #productie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.