Bombă! Noua lege defectă a drepturilor de autor i-a lăsat fără remunerare pe artiști

13 Iul. 2023, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iul. 2023, 11:01 // Actual //  bani.md

Autorii nu vor beneficia de remunerația pentru prima jumătate a anului 2023. Acest lucru se întâmplă din cauza intrării în vigoare a noii Legi privind dreptul de autor și drepturile conexe, elaborată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, se arată într-un comunicat al Asociației Copyright.

Potrivit asociației, legea a fost votată cu implicarea unor persoane incompetente și diletante, exclusiv în interesul utilizatorilor, în detrimentul titularilor de drepturi și care denotă multiple riscuri de corupție aferente corupției regulatorii, constatăm faptul că la ziua de azi această lege este nefuncțională și nici nu poate fi implementată fără prejudicierea titularilor de drepturi.

Prin Legea nouă toate licențele eliberate utilizatorilor au fost anulate, iar licențe noi nu au fost eliberate, iar ca rezultat, remunerația de autor nu a fost acumulată. În aceste condiții, achitările regulate ce urmau a fi plătite titularilor de drepturi pentru prima jumătate a anului 2023, nu pot fi efectuate.

La moment, din partea OGC-lor și altor asociații obștești din domeniu se întreprind toate măsurile necesare pentru schimbarea situației și apărarea intereselor titularilor de drepturi.

În cazul în care până în luna octombrie 2023 situația nu se va schimba, titularii de drepturi vor fi informați suplimentar despre necesitatea adoptării unor acțiuni decisive și desfășurării măsurilor suplimentare îndreptate întru apărarea drepturilor autorilor, interpreților și altor titulari de drepturi conexe.

BANI.MD a scris anterior despre faptul că noua lege a drepturilor de autor a lăsat autorii fără venituri.

Și membri ai Asociației Naționale Patronale a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, într-o scrisoare deschisă către premierul Dorin Recean susțineau că noua lege a drepturilor de autor este nefuncțională. De la începutul anului 2023 AGEPI încă nu a desemnat nicio Organizație de Gestiune Colectivă (OGC) împuternicită să elibereze licențe utilizatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

06 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 08:47 // Actual //  Grîu Tatiana

Unul dintre cei mai importanți creatori pe care i-a dat Moldova cinematografiei mondiale, Emil Loteanu, ar fi împlinit azi 90 de ani de la naștere. Grupul Media Realitatea lansează „Săptămâna Loteanu în Moldova”, un proiect cultural dedicat vieții și operei marelui regizor.

Evenimentul de lansare va avea loc azi, 6 noiembrie, la Cineplex Loteanu, unde publicul va putea urmări documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, dar și una dintre cele mai cunoscute pelicule semnate de Emil Loteanu – „Lăutarii”.

La eveniment sunt așteptați oameni de cultură și artă, precum și toți cei care vor să redescopere creația regizorului care a dus numele Moldovei pe marile ecrane ale lumii.

Programul include și lansarea unei cărți-album dedicate vieții și creației lui Emil Loteanu, precum și prezentarea unei monede comemorative.

Proiectul „Săptămâna Loteanu în Moldova” va continua pe parcursul următoarelor zile, când Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice ale regizorului: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest demers, Grupul Media Realitatea își propune să readucă opera lui Emil Loteanu în atenția publicului și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi un nume care a devenit parte a patrimoniului cinematografic universal.