Boom al obligațiunilor de stat: peste jumătate de miliard de lei investiți de moldoveni într-un an

26 Dec. 2025, 15:19
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Dec. 2025, 15:19 // Au Bani //  Grîu Tatiana

În anul 2025, prin intermediul platformei evms.md, au fost atrași peste 525 de milioane de lei în Valorile Mobiliare de Stat. Potrivit Ministerului Finanțelor, investițiile au fost realizate în cadrul a 10 sesiuni de subscriere, organizate pe parcursul anului.

Potrivit datelor oficiale, la aceste subscrieri au participat 2 131 de investitori, care au avut posibilitatea să procure obligațiuni de stat cu maturități cuprinse între 1 și 4 ani.

Pentru trimestrul I al anului 2026, ministerul a anunțat un nou calendar al sesiunilor de subscriere a VMS. Acestea vor avea loc în perioadele 12–21 ianuarie, 9–18 februarie și 9–18 martie 2026. În cadrul acestor sesiuni, investitorii vor putea opta pentru obligațiuni de stat cu maturități de 1, 2, 3 sau 4 ani.

Precizăm că, în 2024, primul an de funcționare a platformei, au fost organizate două sesiuni de subscriere, iar investițiile au totalizat 229,6 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Feb. 2026, 09:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
10 Feb. 2026, 09:08 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Executările silite au adus la buget 43,64 de milioane de lei în doar o săptămână. Potrivit datelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2–6 februarie, din conturile bancare ale contribuabililor restanțieri au fost încasați 42,87 milioane de lei, iar alte 0,77 milioane de lei au fost colectate din casieriile acestora. În paralel, ca urmare a acțiunilor preliminare întreprinse de Fisc, contribuabilii au achitat benevol restanțe față de Bugetul public național în valoare totală de 22,6 milioane de lei.

În același interval, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit circa 1,3 miliarde de lei. De la începutul anului 2026, suma acumulată a ajuns la 8,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 1,4 miliarde de lei sau 19% față de perioada similară a anului precedent. Majorări semnificative au fost înregistrate atât la bugetul asigurărilor sociale de stat și la fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, cât și la bugetele locale.

Pe linia controlului fiscal, în perioada 2–6 februarie, Direcția generală control a emis 42 de decizii privind încălcarea legislației fiscale, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 9,5 milioane de lei. Din această sumă, 7,4 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 2,1 milioane de lei constituie amenzi aplicate. Totodată, au fost întocmite 126 de procese-verbale contravenționale, cu sancțiuni în valoare totală de 164,5 mii de lei.

În același timp, Serviciul Fiscal de Stat a emis 94 de decizii privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 173,07 milioane de lei. Autoritatea fiscală menționează că pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un rol important având vizitele fiscale. În perioada de referință, au fost efectuate 396 de vizite fiscale la 371 de contribuabili, majoritatea vizând acordarea de suport consultativ, analiza activității și clarificarea modului de aplicare a legislației fiscale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!