Peste 695,8 milioane de lei au fost încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal în perioada 16-22 februarie. De la începutul anului 2026, instituția a acumulat deja circa 4,9 miliarde de lei.
Potrivit datelor oficiale, o parte din sumă provine și din taxele achitate de persoanele fizice care au introdus în țară bunuri a căror valoare în vamă a depășit limita neimpozabilă de 150 de euro. În aceste cazuri, au fost încasate plăți în valoare de aproximativ 23,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă 3,4% din totalul colectărilor realizate în intervalul de referință.
Autoritatea vamală precizează că banii colectați sunt vărsați direct în bugetul de stat și ulterior redistribuiți pentru plata salariilor, dezvoltarea infrastructurii și finanțarea proiectelor sociale.