Cardul de credit maib business – acces direct la resurse suplimentare pentru afacerea ta

16 Dec. 2021, 09:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
16 Dec. 2021, 09:43 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Cardul de credit business este noul produs bancar unic, lansat de către maib pentru susținerea afacerilor din Moldova.

Acesta este un card de credit și un instrument comod de plată prin care poți achita bunuri și servicii pentru afacerea ta, poți obține numerar la bancomate și POS terminale sau gestiona cheltuielile de deplasare ale angajaților tăi atât în țară, cât și în străinătate. Folosești aceste resurse acum, dar achiți mai târziu.

Cardul de credit business se emite pe numele proprietarului, administratorului sau angajaților companiei. Acesta reprezintă o linie de credit revolving, ceea ce înseamnă că sumele pe care le-ai rambursat din creditul consumat pot fi reutilizate.

Cardul se emite gratuit, iar linia de credit se acordă în lei, în sumă de până la 300 000 de lei, cu perioadă de grație la dobândă de până la 60 de zile.Cardul de credit business mai înseamnă:

  • acces 24/7 la bani din linia de credit oricând ai nevoie, în țară și străinătate;
  • dobânda zero, dacă rambursezi sumele folosite în decurs de până la 60 de zile;
  • cardul poate fi utilizat pentru plăți în Moldova și în străinătate;
  • perioada de valabilitate a liniei de credit este de 4 ani cu posibilitatea de prelungire;
  • dobânda se calculează doar la soldul efectiv;
  • metodă simplă de plată contactless.

Orice ai face, oriunde te-ai afla, cardul de credit maib business este instrumentul de creditare simplu si eficient pentru realizarea planurilor curente ale afacerii tale.

Vino la maib sau sună la 022 022 428 pentru a afla mai multe despre cardul de credit business.

Solicită oferta aici și obține cardul rapid.

P.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 17:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 17:08 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

De la 10 000 la 100 000 de euro va crește plafonul pentru unele operațiuni valutare pe care moldovenii le vor putea efectua fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii privind reglementarea valutară, examinat de secretarii de stat în ședința din 2 martie.

Potrivit documentului, imediat după intrarea în vigoare a legii, pragul actual de 10 000 de euro va fi majorat la 100 000 de euro pentru o serie de operațiuni de capital, iar din 1 ianuarie 2028 plafonul va urca la 250 000 de euro.

Noua limită va fi aplicabilă pentru cumpărarea de instrumente financiare străine, acordarea de împrumuturi și garanții, donații și împrumuturi între persoane fizice sau juridice, deschiderea în străinătate a unor conturi legate de împrumuturi sau garanții, precum și alte operațiuni de capital. În paralel, este eliminat complet regimul de notificare pentru împrumuturile și creditele primite de rezidenți de la nerezidenți, obligație care în prezent se aplică pentru sumele ce depășesc 10 000 de euro. Eliminarea notificării va intra însă în vigoare la 1 octombrie 2027, pentru a permite BNM să creeze un nou mecanism de raportare.

Totodată, moldovenii care emigrează vor putea transfera activele deținute și vor avea dreptul să deschidă conturi la bănci din străinătate fără autorizarea BNM, inclusiv în perioada stabilirii cu domiciliul peste hotare.

Sunt operate schimbări și în ceea ce privește plățile în valută pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul restabilește dreptul rezidenților de a achita în valută străină, inclusiv în numerar, în unitățile comerciale amplasate în aeroporturile internaționale după zonele de control vamal și de frontieră, la punctele internaționale de trecere a frontierei sau la bordul aeronavelor antrenate în curse internaționale. De asemenea, se permite nerezidenților să achite în valută străină serviciile hoteliere din țară, măsură justificată prin necesitatea susținerii turismului și alinierii la practicile europene.

Pentru casele de schimb valutar și hotelurile care desfășoară activitate de schimb valutar în numerar, proiectul introduce reguli noi. Acestea vor putea furniza servicii de plată în numele și pe contul unor societăți de plată sau emitente de monedă electronică licențiate, cu obligația de a separa strict fondurile destinate serviciilor de plată de cele utilizate pentru schimbul valutar. În plus, casele de schimb valutar vor fi obligate să prezinte anual BNM situațiile financiare, pentru o monitorizare mai strictă a capitalului social și a lichidităților.

Un alt element nou este extinderea temeiurilor de refuz pentru autorizarea operațiunilor valutare. BNM va putea respinge o cerere dacă operațiunea implică riscul încetării relațiilor de corespondență bancară sau riscul aplicării unor sancțiuni internaționale asupra instituției sau asupra prestatorilor de servicii de plată rezidenți.

Legea va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, iar BNM va avea la dispoziție șase luni pentru a-și ajusta actele normative secundare la noile prevederi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!