Cât vor costa gazele și căldura pentru cei mai săraci moldoveni! Au fost afișate gradele de vulnerabilitate energetică

05 Dec. 2023, 15:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Dec. 2023, 15:47 // Actual //  bani.md

Cetățenii moldoveni care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md au acum posibilitatea de a afla categoria lor de vulnerabilitate energetică, accesând site-ul și verificându-și cabinetul personal.

Prin intermediul platformei, consumatorii pot observa o flacără de o anumită culoare, însoțită de o literă, care indică gradul lor de vulnerabilitate. Sunt prevăzute 7 grade diferite de vulnerabilitate, permițând o evaluare precisă a nevoilor fiecărui beneficiar al programului.

În anul curent, Guvernul a anunțat că va compensa în medie 33% din tariful la gaz, cu o variație între 12 lei/metru cub și 17 lei/metru cub. Volumul de gaz compensat va fi de 180 de metri cubi. Această măsură are ca scop sprijinirea categoriilor de consumatori cu venituri reduse în fața costurilor energetice.

În ceea ce privește încălzirea centralizată, Guvernul va compensa 58% din tariful practicat, care va varia între 1450 lei și 2900 lei per gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al beneficiarului.

Până în prezent pentru acordarea compensațiilor la căldură s-au înscris 610 mii de gospodării.

Anul trecut, peste 760 de mii de gospodarii din Moldova au beneficiat de compensații la energia electrică, termică si gaze naturale. Bugetul a fost de 3,7 miliarde de lei, iar o bună parte a sumei a fost acoperită din banii partenerilor externi. Pentru anul curent suma preconizată pentru compensații este de 2,7 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.