Câți cetățeni ucraineni sunt angajați în Republica Moldova? În ce domenii lucrează

07 Apr. 2022, 11:17
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
07 Apr. 2022, 11:17 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Angajatorii din Republica Moldova au dreptul să recruteze în câmpul muncii refugiați din Ucraina. Datele despre angajări sunt expediate către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în termen de cinci zile. În prezent, în țara noastră sunt angajate 232 de persoane din țara vecină.

Conform datelor disponibile la 06.04.2022, ANOFM a primit notificări de la agenții economici despre angajarea a 232 cetățeni din Ucraina, dintre care 177 femei și 55 bărbați. 157 cetățeni ucraineni angajați în municipiul Chișinău, 15 Ungheni, 8 Strășeni, 9 Bălți, 9 Cahul, 4 Anenii Noi, 3 Ialoveni, 5 Soroca, 5 Vulсănești, 4 Ștefan-Vodă, 2 Orhei,  2 Dondușeni, 2 Taraclia, 2 Comrat, 2 Ceadîr-Lunga, 1 Ocnița, 1 Călărași, 1 Nisporeni.

Conform notificărilor angajatorilor, cetățenii din Ucraina au ocupat locuri de muncă în următoarele profesii, meserii: programator, inginer, cusător, vânzător, vânzător-consultant, bucătar, chelner, montator sub-asamblare, infirmieră, operator in sectorul de producere, agent servicii client, manager diverse domenii, operator introducere date, altele.

De asemenea, la data de 6 aprilie curent, 128 agenți economici au menționat că sunt disponibili să angajeze cetățeni din Ucraina și au oferit informații despre 2104 locuri de muncă vacante disponibile. 179 cetățeni din Ucraina s-au adresat și au fost înregistrați la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale ANOFM pentru a primit suport la angajare.

02 Sept. 2026, 12:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 12:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Importul anumitor culturi cerealiere și oleaginoase va fi supus unui regim provizoriu de licențiere, în încercarea de a proteja agricultorii autohtoni de un eventual val de produse ieftine din țările vecine. Proiectul de lege a fost examinat de Comisia economie, buget și finanțe și urmează să fie propus Parlamentului pentru examinare în prima lectură.

Inițiativa aparține deputatului Serghei Ivanov, președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară. Potrivit notei informative, situația de pe piața internă creează riscuri pentru producătorii locali, în condițiile în care prețul grâului din Republica Moldova este indicat cu aproximativ 1,5 lei mai mic decât cel din portul Constanța. Autorul avertizează că importurile masive, în special din Ucraina, ar putea pune presiune suplimentară pe prețurile oferite fermierilor moldoveni.

Documentul prevede că, pentru anumite categorii de grâu, porumb și semințe de floarea-soarelui, importul va putea fi efectuat doar în baza unei licențe eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Printre produsele vizate se numără grâul și meslinul, grâul dur, triticum spelta, grâul comun, porumbul și semințele de floarea-soarelui, inclusiv unele categorii destinate însămânțării.

Licențele nu ar urma să fie acordate oricărui importator. Cererile vor putea fi depuse de persoane fizice și juridice care desfășoară activități precum cultivarea cerealelor, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor de morărit sau producerea preparatelor pentru hrana animalelor. Dosarele vor fi examinate de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ai asociațiilor de profil.

Licența de import va fi eliberată gratuit, însă cei care o obțin nu vor avea dreptul să comercializeze sau să exporte mărfurile importate în baza acesteia.

Inițiatorii justifică măsura prin riscul ca cerealele importate la prețuri mai mici să provoace pierderi agricultorilor moldoveni, care deja se confruntă cu prețuri scăzute la producția proprie, costuri ridicate și dificultăți financiare. În nota informativă se menționează că o asemenea situație ar putea afecta capacitatea fermierilor de a-și achita creditele, salariile și obligațiile față de furnizori și ar putea avea consecințe sociale asupra familiilor acestora.

Un mecanism similar de licențiere a fost aplicat în Republica Moldova în perioada 2024–2025, iar autorul proiectului susține că acesta a avut un efect benefic pentru producătorii autohtoni.

Există însă o diferență între forma proiectului și propunerea Guvernului privind termenul de aplicare. Proiectul inițial prevede aplicarea regimului până la 31 decembrie 2027, cu posibilitatea unei prelungiri de către Guvern cu cel mult 12 luni, la propunerea Ministerului Agriculturii. Guvernul propune însă ca măsura să fie valabilă doar până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea prelungirii.

După adoptare, proiectul de lege cu privire la licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!