Cele mai mari rețele de supermarketuri din România sunt interesate de fructele moldovenești

30 Mart. 2022, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Mart. 2022, 17:46 // Actual //  MD Bani

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Viorel Gherciu, se află în vizită oficială la București, România. În perioada 30-31 martie, ministrul va avea mai multe întrevederi cu oficiali de la Ministerul Agriculturii din țara vecină și reprezentanți ai mediului de business. Printre subiectele discutate se numără schimbul comerciale dintre Republica Moldova și România.

„În perioada 30-31 martie 2022, ministrul are mai multe întrevederi cu reprezentanții rețelelor de comerț din statul vecin, inclusiv cu oficiali ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a eficientiza și extinde schimburile comerciale între state cu produse agroindustriale și pentru a crește accesul producătorilor autohtoni pe rafturile unităților comerciale din România.”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MAIA.

Potrivit informațiilor, ele mai mari rețele de supermarketuri din România au manifestat interes sporit pentru fructele moldovenești și sunt dispuse să semneze noi contracte cu fermierii din țara noastră.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!