Directorul general al Calea Ferată din Moldova, Serghei Cotelinic, a descoperit, chiar de 1 aprilie, soluția salvatoare pentru transportul feroviar: autobuze electrice pe șine.
În cadrul unei întâlniri cu Vitalie Eșanu, directorul companiei InformBusiness, oficialii au discutat despre lansarea unor „railbus-uri” moderne, ecologice și silențioase, capabile să parcurgă până la 400 km cu o singură încărcare și să transporte până la 100 de pasageri.
Pe hârtie, proiectul arată impecabil: fără motorină, fără emisii, cu energie regenerabilă și fără investiții mari în infrastructură. Practic, trenul viitorului… pe o rețea feroviară care abia mai respiră.
Ironia face ca planurile „verzi” să apară în timp ce realitatea financiară a CFM rămâne în culoarea roșu aprins. Compania se confruntă în continuare cu datorii de aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse ușor față de anul trecut.
Mai mult, doar în prima jumătate a anului 2025, întreprinderea a înregistrat pierderi de peste 152 de milioane de lei, iar circa 700 de angajați au fost trimiși în concediu forțat, din lipsă de activitate și resurse.
Astfel, în timp ce locomotivele vechi abia mai trag vagoanele, conducerea CFM visează la autobuze electrice pe șine ,o soluție modernă, dar care, cel puțin deocamdată, circulă mai mult în prezentări decât pe trasee.