„Până astăzi, acest sector de drum nu este dat în exploatare. A fost un proiect sofisticat, de 85 km, care trece prin mai multe localități strategice, iar traseul este unul vital pentru întreaga rețea rutieră”, a declarat Bejan, într-o conferință de presă.

Proiectul, finanțat cu sprijinul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), a fost afectat de o serie de evenimente externe, inclusiv pandemia COVID-19 și războiul din Ucraina, care au dus la schimbarea furnizorilor de materiale de construcție, în special bitum și oțel, din piețele din Ucraina, Rusia și Belarus către cele europene.

Bejan a explicat că întreruperea contractului și relansarea licitațiilor ar fi însemnat o întârziere de cel puțin 2 ani, din cauza procedurilor impuse de finanțatorii internaționali și a necesității de reproiectare și actualizare a rețetelor tehnologice. În plus, lucrările deja executate s-ar fi degradat în lipsa unei continuități.

„Cu efortul Guvernului și al Ministerului Infrastructurii, am reușit să readucem antreprenorul pe șantier. Lucrările sunt executate în proporție de 60%, iar din iunie 2025, vor fi reluate lucrările pe 7 tronsoane simultan. Estimăm că stratul de uzură va fi gata până la sfârșitul anului, urmând ca lucrările de amenajare să fie finalizate în 2026”, a mai spus Bejan.

Drumul de 83 de kilometri trebuia finalizat acum trei ani, însă progresul lucrărilor avansează lent. Valoarea contractului pentru acest proiect se ridică la peste 56 de milioane de euro, finanțare acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În trecut, segmentul Hîncești-Cantemir a fost adjudecat de compania italiană Serenissima Costruzioni S.P.A., însă aceasta nu a reușit să înceapă lucrările, intrând în insolvență. Proiectul a fost reluat ulterior de compania OZKA, care are o experiență de peste 25 de ani în domeniu și 350 de angajați, însă progresul lucrărilor este criticat pentru ritmul lent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie