CineMADE in Romania: Filmul „Mammalia” la 22:00, la RLIVE TV

10 Sept. 2025, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
10 Sept. 2025, 12:27 // Slider //  bani.md

Pelicula „Mammalia” de Sebastian Mihăilescu este filmul din seria „CineMADE în România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV începând cu 22:00.

Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, pornește într-o călătorie în care banalul și fantasticul se întrepătrund. Odată cu pierderea controlului asupra muncii lui, asupra statutului social și asupra relației de dragoste, bărbatul își pune la încercare identitatea și masculinitatea. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o comunitate bizară, cu ritualuri tulburătoare, în care, în cele din urmă, se confruntă cu o răsturnare tragicomică de roluri.

Din distribuție fac parte Stelliana Bălăceanu, Claudiu Mitcu, Rolando Matsangos, Mălina Manovici și alții. Pelicula a fost nominalizată la Festivalul de Film de la Berlin.

Filmul românesc „Mammalia” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

„Cinemade in Romania” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

 

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!