CNAS încurajează tăticii să beneficieze de concediul paternal. Unde se poate depune cererea

02 Iun. 2021, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Iun. 2021, 15:11 // Actual //  MD Bani

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) s-a alăturat campaniei de informare implementate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova), cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, care are drept scop promovarea concediului paternal în Republica Moldova.

Campania, încurajează proaspeții sau viitorii tați să beneficieze de concediul paternal de 14 zile calendaristice, în primele 56 de zile de viață ale copilului. Pentru această perioadă părintele primește o indemnizație paternală achitată din bugetul de asigurări sociale. Pentru ca informația despre acest drept oferit taților să ajungă la cât mai multe persoane, CNAS va distribui pe parcursul anilor 2021 – 2022, cca 60 mii pliante.

Întrucât concediul paternal este un drept al salariaților asigurați în sistemul public de asigurări sociale, prevăzut în Codul Muncii din țara noastră din anul 2016, angajatorii sunt obligați să acorde concediul paternal solicitanților.

Pentru a beneficia de concediul paternal și pentru stabilirea îndmnizației, tatăl sau mama copilului va depune dosarul, în termen de 12 luni de la nașterea acestuia, cu prezentarea documentelor necesare. Cererea pentru stabilirea îndemnizaţiei paternale se poate depune la casa teritorială de asigurări sociale de la locul de domiciliu ori la casa teritorială în a cărei rază de deservire se află unitatea de la locul de muncă de bază. Cererea se poate depune şi în mod electronic pe www.cnas.md sau pe portalul guvernamental – www.servicii.gov.md.

Deși concediul paternal are foarte multe beneficii, stereotipurile din societate împiedică mulți bărbați să beneficieze de ele. Pe lângă faptul că prezența tatălui alături de copil din primele clipe de viață îl ajută să se dezvolte mai sănătos din punct de vedere fizic, mental și emoțional, femeile sunt mai puțin predispuse depresiei după naștere, iar relația dintre parteneri devine mai puternică. Potrivit statisticilor, în anul 2020, doar 14 la sută din numărul proaspeților tați au beneficiat de acest privilegiu.

Campania a fost lansată în ajunul Zilei Internaționale a Familiei și se desfășoară în cadrul programului regional ,,Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest și Republica Moldova”, implementat de UNFPA Moldova, cu susținerea Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Camera de Comerț și Industrie.

08 Apr. 2026, 17:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Apr. 2026, 17:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un operator de pe piața carburanților a fost sancționat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a impus limitări la alimentarea consumatorilor în stații, a declarat directorul instituției, Alexei Taran.

Potrivit oficialului, sancțiunea aplicată este una contravențională și depășește 600 de unități convenționale, echivalentul a aproximativ 30.000 de lei.

„A fost limitată cantitatea alimentată în stații. Practic, s-a impus consumatorilor o limitare valorică, în bani, a cantității alimentate, ceea ce contravine regulilor”, a explicat Taran.

Reprezentanții ANRE au intervenit după mai multe sesizări și au constatat, în urma verificărilor la fața locului, că rețeaua vizată aplica restricții prin tranzacții repetate, cu sume limitate, pentru fiecare alimentare.

În total, instituția a recepționat șase plângeri telefonice din partea consumatorilor în primele zile, ulterior sesizările vizând în special segmentul angro, unde au fost raportate nemulțumiri legate de prețurile oferite.

Directorul ANRE a precizat că, deocamdată, aceasta este singura amendă aplicată de la începutul escaladării situației pe piața carburanților, însă mai multe investigații sunt în desfășurare.

În alte cazuri, autoritatea s-a limitat la obligarea furnizorilor să respecte prețurile achitate în avans de clienții angro sau a constatat lipsa stocurilor în stații la momentul verificărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!