Consilier prezidențial de la Kiev: „Următoarea țintă a armatei de jefuitori și violatori este Republica Moldova”

23 Apr. 2022, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Apr. 2022, 17:11 // Actual //  bani.md

Mihailo Podoliak, unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă că Republica Moldova este următoare țintă a Rusiei, după declarația generalului rus Rustam Minnekaiev, care a spus că Moscova urmărește să obțină acces spre Transnistria prin sudul Ucrainei.

„Apetitul Moscovei continuă să crească. Acum, obiectivul ei în sudul Ucrainei este accesul spre Transnistria, unde susține că rușii sunt oprimați. Evident că următoarea țintă a armatei de jefuitori și violatori este Republica Moldova. Ceea ce dovedește încă o dată Ucraina luptă astăzi pentru securitatea Europei”, a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, după declarația generalului rus Rustam Minnekaiev, care a spus că Rusia urmărește să obțină controlul total în estul și sudul Ucrainei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Avertismentul lui Mihailo Podoliak este asemănător cu cel al președintelui Volodimir Zelenski, care a spus că invazia declanșată de Rusia asupra țării sale este doar începutul și că Moscova are planuri pentru a captura și alte țări.

Rusia vizează, în faza a doua a operaţiuni sale militare în Ucraina, să preia controlul deplin în Donbas şi în sudul Ucrainei, pentru a realiza un coridor terestru spre Crimeea, a afirmat vineri comandantul adjunct al Districtului militar central al Rusiei, generalul Rustam Minnekaiev. El a mai spus că Rusia are în vedere inclusiv un culoar spre Transnistria, unde, potrivit lui, se înregistrează „cazuri de oprimare a populaţiei rusofone”.

„De la debutul fazei a doua a operaţiunii speciale, fază care a început acum două zile, unul din obiectivele armatei ruse este să stabilească un control total asupra Donbasului şi a sudului Ucrainei”, a declarat generalul Rustam Minnekaiev, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Aceasta va permite asigurarea unui coridor terestru spre Crimeea, precum şi să se pună presiune asupra infrastructurilor vitale ale economiei ucrainene, porturilor de la Marea Neagră pe unde se fac livrările de produse agricole, metalurgice”, a adăugat el, cu prilejul unei reuniuni cu şefi de întreprinderi ai complexului militaro-industrial la Ekaterinburg.

23 Apr. 2026, 17:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Apr. 2026, 17:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul de la București a aprobat, joi, declararea liniei electrice aeriene de 400 kV Suceava–Bălți drept proiect de importanță națională, pentru segmentul aflat pe teritoriul României.

Hotărârea prevede și aprobarea amplasamentului lucrării, precum și declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele aflate pe traseul liniei. Coridorul de expropriere traversează mai multe unități administrativ-teritoriale din județele Suceava și Botoșani, precizează presa de peste Prut.

Pentru despăgubiri a fost alocată suma totală de 185 251 de lei românești (aproximativ 37 000 de euro), bani care vor fi asigurați de la bugetul de stat al țării vecine, prin Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Implementarea proiectului va fi realizată de Transelectrica, companie care va gestiona inclusiv procedurile de expropriere și plata despăgubirilor, în conformitate cu legislația în vigoare.

Linia Bălți–Suceava va avea o lungime estimativă de circa 48 km pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa 12 localități din raioanele Glodeni, Fălești, Râșcani și municipiul Bălți, ce se va întinde de la Stația Electrică Bălți până la punctul de interconectare cu rețeaua de transport a energiei electrice a României. Lucrările de construcție vor începe în acest an și urmează a fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!