Contoarele inteligente nu sunt pentru toți: ANRE avertizează că pot aduce pierderi, nu economii

01 Aug. 2025, 14:15
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2025, 14:15 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, atrage atenția că trecerea la tarife diferențiate și implementarea contoarelor inteligente nu este eficientă pentru toți consumatorii. În special, gospodăriile care își realizează peste 80% din consumul de energie electrică în timpul zilei nu ar obține avantaje economice din această tranziție.

„Dacă 80% din consumul nostru rămâne în orele de zi, iar doar 15-20% în orele de noapte, trecerea la un tarif diferențiat poate să nu fie deloc eficientă. Prețul energiei în timpul zilei este mai mare decât cel al tarifului standard, chiar dacă noaptea este mai ieftin”, a explicat Ursu.

El a subliniat că tarifele diferențiate sunt avantajoase doar pentru consumatorii care își pot muta o parte semnificativă a consumului în timpul nopții, cum ar fi cei care utilizează pompe de căldură, încărcătoare pentru mașini electrice sau procese industriale nocturne. În caz contrar, costurile ar putea crește în loc să scadă.

Pentru a accesa aceste tarife, consumatorii trebuie să dețină contoare speciale care să înregistreze separat consumul pe timp de zi și de noapte. În timp ce agenții economici sunt deja dotați cu astfel de echipamente, pentru consumatorii casnici trecerea presupune investiții suplimentare și o analiză atentă a structurii consumului.

În paralel, Ministerul Energiei pregătește extinderea unui proiect pilot de instalare a contoarelor inteligente, de la 30.000 la aproximativ 100.000 de unități. Totuși, Ursu subliniază că „nu are rost” ca această tehnologie să fie implementată pe scară largă dacă majoritatea populației continuă să consume energie preponderent în timpul zilei.

„Este important ca fiecare consumator să-și analizeze comportamentul de consum înainte de a solicita trecerea la un tarif diferențiat sau la un contor inteligent. Abia atunci vom putea vorbi despre o eficiență reală și despre economie la facturi”, a conchis șeful ANRE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!