Contracte cu Lukoil, palate la București și acuzații de mită: imperiul obscur al fraților Slivinschi

Numele familiei Slivinschi a intrat în atenția opiniei publice din România pe 9 septembrie, când presa a relatat că Valeriu Slivinschi, în vârstă de 36 de ani, ar fi suspectat de mituirea conducerii ELCEN, compania care produce peste 90% din energia termică a Capitalei. Scopul mitei ar fi fost urgentarea plăților către firmele deținute de familia Slivinschi, active atât în România, cât și în Republica Moldova, scrie libertatea.ro.

Frații Victor și Valeriu Slivinschi, alături de sora lor Victoria, au dezvoltat o rețea extinsă de companii implicate în domeniul energiei, construcțiilor și imobiliarelor, atrăgând contracte de zeci de milioane de lei din bani publici. Doar în 2025, firmele lor au obținut contracte cu ELCEN și Termoenergetica București în valoare de circa 76 de milioane de lei.

De-a lungul timpului, companiile familiei au lucrat și cu mari jucători din energie precum Lukoil, Rompetrol, Veolia sau Strabag, dar și cu unități militare din România și Republica Moldova. În același timp, presa a relatat despre tentativele lor de a prelua firme aflate în dificultate și de a le transforma în afaceri profitabile, deseori prin contracte cu statul.

Victor Slivinschi, fratele mai mare, a încercat în trecut să intre în politică la Chișinău, candidând în 2005 și 2009 pe listele unor partide pro-ruse, fără succes. Din 2007 s-a orientat spre business, fondând la Chișinău compania Turboenergy Power, care ulterior s-a extins și în România.

În 2021, Victor Slivinschi a înființat la București firma Prime Estate Alliance SRL, prin care a cumpărat active industriale și imobiliare. În 2024, a preluat Palatul Woroniecki, o clădire istorică de 6 milioane de euro situată vizavi de Ambasada Federației Ruse la București.

Familia Slivinschi și-a extins afacerile și în Turcia, unde Victor a sponsorizat cu 100.000 de euro echipa de fotbal din orașul Fethiye, fiind prezentat de presa locală drept „om de afaceri rus”. În Moldova, a fost interesat să preia Uzina Topaz, parte a rețelei militare ruse Rostec, implicată în scandaluri de corupție și contrabandă cu echipamente electronice.

În România, suspiciunile de dare de mită către conducerea ELCEN reprezintă prima anchetă penală majoră care îl vizează direct pe Valeriu Slivinschi. Procurorii investighează dacă banii oferiți ar fi avut scopul de a facilita plăți rapide către firmele controlate de familie, într-un context în care doar în ultimii ani acestea au rulat sute de milioane de lei din contracte cu statul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#slivinschi #imperiu #bani

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.