Creditele curg, dobânzile urcă! Martie, luna împrumuturilor masive în Moldova

21 Apr. 2025, 09:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Apr. 2025, 09:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În luna martie 2025, volumul creditelor noi acordate de băncile comerciale din Republica Moldova a atins 7,38 miliarde de lei, în creștere cu 16,7% față de februarie, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Majoritatea creditelor – 74,4% – au fost acordate în moneda națională, însumând 5,49 miliarde lei, cu 13,4% mai mult față de luna precedentă.

Cele mai solicitate credite rămân cele cu termene de la 2 până la 5 ani, care au reprezentat 48,2% din totalul creditelor acordate, în special pentru persoanele juridice (30,9% din total). Rata medie nominală la creditele în lei s-a majorat ușor, cu 0,19 puncte procentuale, ajungând la 8,60%, în timp ce rata pentru creditele în valută s-a redus la 5,62%.

Persoanele fizice au contractat credite în valoare de 2,31 miliarde lei, în creștere cu 9% față de luna februarie. Peste jumătate din acest volum – 58% – a fost direcționat către credite de consum, majoritatea fiind acordate în lei pentru perioade de 2–5 ani.

Creditele imobiliare au reprezentat 41,7% din totalul împrumuturilor noi acordate populației, fiind, de asemenea, accesate preponderent în moneda națională. Dobânzile pentru creditele de consum în lei s-au majorat ușor la 10,66%, iar pentru cele imobiliare au urcat la 7,12%.

Persoanele juridice au contractat în luna martie mai multe credite, în special în moneda națională (+15,3%), dar și în valută (+28,1%) și cele indexate la cursul valutar (+13,1%). În total, societățile comerciale nefinanciare au absorbit 61,5% din toate creditele noi acordate în luna martie.

Dobânda medie pentru creditele în lei acordate firmelor a crescut cu 0,15 puncte procentuale, ajungând la 8,07%, în timp ce pentru creditele în valută s-a redus la 5,62%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Mart. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Mart. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a identificat mai multe neconcordanțe în declarațiile TVA pentru luna noiembrie 2025, iar în urma intervențiilor contribuabilii au declarat suplimentar circa 2,5 milioane de lei la buget.

Totodată, suma TVA care urma să fie trecută în cont a fost redusă cu 15,3 milioane de lei, după corectarea diferențelor depistate în datele raportate.

În urma acțiunilor de conformare, Fiscul a înregistrat și 10 contribuabili noi ca plătitori de TVA. Șase dintre aceștia activează în domeniul tehnologiilor informaționale, iar cinci au fost luați în evidență cu întârziere.

Inspectorii fiscali au efectuat 168 de vizite și au aplicat 195 de chestionare, pentru a clarifica situațiile neconforme și a preveni repetarea greșelilor. Cele mai frecvente probleme au fost erorile de completare a declarațiilor, inclusiv din neatenție, greșelile din perioadele anterioare, dar și depunerea declarațiilor cu date nule sau solicitările de restituire a TVA.

În același timp, rata de depunere la termen a declarațiilor privind TVA a fost de 96%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!