Creditele pentru populație continuă să se scumpească. Cu cât s-a majorat dobânda într-un an

21 Ian. 2023, 14:03
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
21 Ian. 2023, 14:03 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În luna decembrie a anului 2022 creditele noi acordate au constituit 4,3 miliarde de lei, cu 7% mai puțin față de decembrie 2021. 70% dintre împrumuturi au fost acordate în monedă națională, iar 30% în valută, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 13,97 la sută, la cele în valută – 5,13 la sută, iar la cele atașate la cursul valutei – 5,48 la sută.

În luna decembrie, dobânda medie împrumuturilor acordate persoanelor fizice a constituit 15,17%, cu 1,29 puncte procentuale mai mult comparativ cu noiembrie și cu 7,12 puncte procentuale mai mult față de decembrie 2021.

Împrumuturile pentru persoanele juridice au început să se ieftinească. Față de noiembrie rata medie s-a redus cu 0,56 puncte procentuale, la 13,84% și cu 4,86 puncte procentuale mai mult comparativ cu decembrie 2021.

Volumul creditelor în moneda națională acordate persoanelor fizice, în luna decembrie 2022, s-a majorat comparativ cu luna precedentă cu 1,4 la sută și a constituit 578,8 milioane lei.

Din perspectiva scopului creditelor acordate persoanelor fizice, creditele de consum au deținut cea mai mare pondere (81,6 la sută) și au fost și cele mai scumpe, cu o rată medie de 16,90 la sută.

Rata medie la creditele imobiliare acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,12 p.p. față de luna precedentă și cu 5,44 p.p. față de luna decembrie 2021 și a constituit 13,01 la sută.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!