Criza energetică zguduie puternic continentul: Preţurile la energie din Europa s-au dublat în două luni

16 Aug. 2022, 13:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Aug. 2022, 13:42 // Actual //  bani.md

Preţurile energiei europene au crescut la un nou record, pe măsură ce gazele naturale au continuat să se scumpească, adâncind criza energetică care ameninţă să cufunde regiunea într-o recesiune, scrie Bloomberg.

Tarifele de energie electrică în Germania au crescut cu până la 3,7%, la 477,50 euro (487 dolari) pe megawat-oră la European Energy Exchange AG. Este de aproape şase ori mai mult decât în ​​aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul dublându-se doar în ultimele două luni.

Piaţa este condusă de preocupările legate de faptul că resursele de gaze ale Europei nu vor putea genera suficientă energie electrică în această iarnă. Capacitatea nucleară a Franţei este extrem de scăzută, limitând posibilitatea exporturilor de energie în lunile următoare.

Preţurile în Germania şi Marea Britanie au stabilit, luni, noi recorduri, pe temeiul valurilor de căldură şi seceta de pe continent care pun în dificultate infrastructura pe termen scurt.

Creşterea preţurilor la energie afectează facturile gospodăriilor şi costurile tuturor industriilor. Energia conduce inflaţia în întreaga Europă, împingând creşterile preţurilor de consum într-un teritoriu de două cifre.

În Marea Britanie, plafonul preţului energiei de uz casnic aproape se va dubla la începutul lunii octombrie. Preţu energiei electrice din Regatul Unit a crescut de aproximativ şapte ori în ultimul an la aproximativ 591 de lire sterline (713 de dolari) pe megawat-oră la Intercontinental Exchange AG.

Guvernele europene analizează o serie de măsuri pentru a atenua impactul scumpirilor energetice asupra economiei. În Franţa, statul intenţionează să naţionalizeze complet Electricite de France SA, compania de energie nucleară care se luptă acum să-şi menţină centralele în funcţiune.

Nu există niciun semn clar că scumpirile „extreme” se vor repara în curând, a declarat analistul Rystad Energy AS, Fabian Ronningen. Capacităţile reduse în sectoarele energiei nucleare, hidroenergiei şi cărbunelui de care Europa dispune nu sunt suficiente pentru a reduce această presiune, a declarat analistul.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!