Criză pe piața muncii! Autoritățile vor să aducă străini ca să-i înlocuiască pe moldovenii care pleacă din țară

04 Mai 2023, 10:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mai 2023, 10:47 // Actual //  bani.md

Cetățenii din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, dar și din alte state, vor putea activa în Republica Moldova fără a solicita permis de muncă. Astfel, autoritățile își doresc să importe forțe de muncă, dar și competențe necesare pentru economia națională. Inițiativa a fost prezentată într-un briefing de presă de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.

Dumitru Alaiba a declarat că, odată cu aprobarea acestei inițiative, pe lângă cele 18 categorii de străini menționate deja în legislație, vor putea munci fără permis și cetățenii statelor UE, dar și cei din SUA, Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Elveția, Ucraina, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, statele din Balcani etc. Potrivit lui, sunt țări, în raport cu care, Republica Moldova are un potențial comercial și investițional mult mai mare decât cel valorificat în prezent.

„Exemplu – atunci când un investitor vine să lanseze o afacere în Moldova, el nu trebuie să-și înceapă drumul de la solicitarea permisului de muncă la Biroul Migrațiune și Azil. Iar dacă această persoană vrea să vină și cu o echipă pe care să o angajeze imediat aici, pentru ca să lanseze și să operaționalizeze afacerea cât mai rapid, trebuie să o poată face simplu, ușor, rapid și fără birocrație”, susține Dumitru Alaiba.

De asemenea, în opinia sa, permisul de muncă nu trebuie să fie un impediment și atunci când o companie din Republica Moldova vrea să angajeze expertiză din străinătate. „Avem în Moldova companii internaționale care foarte des au nevoie de expertiză specifică din alte țări. Avem companii care sunt conectate cu circuitul european economic. Și o realitate este că foarte des ai nevoie și de o expertiză specifică. Vrem să le ușurăm și lor acest proces, la fel ca și companiilor mari internaționale, care deja sunt prezente în Moldova”, a notat ministrul dezvoltării economice.

Potrivit lui, sectorul IT este o parte a economiei care se dezvoltă vertiginos, dar circa 95% din sector este orientat spre export. Și, deși într-un singur an s-a înregistrat o creștere de 50%, deja este atinsă limita ofertei locale de forțe de muncă. „Alte sectoare ale economiei, de la industrie la comunicații și multe altele, au nevoie de forțe de muncă. Economia noastră are nevoie inclusiv de forță de muncă necalificată și noi știm asta. Iar prin această reformă oferim acces și statelor care ar putea oferi și aceasta economiei și companiilor noastre”, a menționat vicepremierul.

Dumitru Alaiba a mai spus că în prezent în Republica Moldova sunt peste 5 mii de studenți străini și care, conform actualei legislației, au voie să muncească doar 10 ore pe săptămână. Însă, în viziunea sa, acest plafon poate fi revizuit. Or, în multe state acest plafon este mult mai mare, chiar și de trei ori.

În prezent în Republica Moldova muncesc 4 4356 de străini.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Oct. 2026, 13:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Oct. 2026, 13:35 // Actual //  Grîu Tatiana

Circa 17,5 lei din tariful de 26,14 lei pentru un metru cub de gaze reprezintă costul de achiziție, iar aproximativ 5 lei revin distribuției, potrivit explicațiilor oferite de Dorin Junghietu. Acesta susține că principala presiune asupra facturilor vine din scumpirile internaționale și anunță compensații pentru familiile aflate în dificultate.

Junghietu afirmă că, în ultimele luni, prețurile gazelor pe piața internațională au crescut cu peste 40%, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu, al deficitului de gaze și al cererii ridicate.

„La începutul anului a fost estimat un preț de circa 360 de dolari pentru mia de metri cubi. Între timp, prețul a sărit la peste 1.000 de dolari. Mai ales în contextul unui tarif atât de mare, este legitim ca oamenii să pună întrebări și să audă răspunsuri clare și transparente”, a scris Junghietu.

Potrivit cifrelor prezentate de acesta, TVA-ul de 8% reprezintă 1,94 lei din prețul unui metru cub. Cea mai mare componentă rămâne costul gazelor procurate, despre care Junghietu spune că depinde de factori externi.

„17,5 lei constituie costul de achiziție a gazului, adică prețul cu care acesta se vinde pe piață. Noi nu procurăm mai scump decât alții, îl cumpărăm la prețul la care este disponibil. Revin la costul de procurare a gazului, acești 17 lei depind de factori externi și nu de noi sau condițiile noastre”, a explicat el.

Referindu-se la criticile privind eficiența Energocom, Junghietu a precizat că administrarea și activitatea de furnizare a companiei reprezintă 0,54 lei din prețul unui metru cub.

„S-a vorbit foarte mult despre eficiența Energocom. Toată administrarea Energocom, furnizare, rentabilitate, salarii, sediu, toate acestea pentru 180 de oameni care se asigură că toată țara are gaz reprezintă 0,54 lei din factură”, a declarat acesta.

Transportul gazelor, asigurat de Vestmoldtransgaz, reprezintă alți 0,59 lei. Junghietu a respins criticile privind această componentă a tarifului.

„O altă critică frecventă cu care se manipulează este transportul, și anume activitatea Vestmoldtransgaz. Transportul ne costă 0,59 lei din factură. Și trebuie să înțelegem că este un proces complex, gestiunea unor conducte mari care transportă gaze naturale”, a menționat el.

Distribuția costă circa 5 lei pentru un metru cub și include activitatea celor 12 întreprinderi din subordinea Moldovagaz, printre care Chișinău-Gaz, Bălți-Gaz și Ialoveni-Gaz. Potrivit lui Junghietu, acestea au aproximativ 5.000 de angajați, majoritatea fiind personal tehnic, de intervenție și execuție.

„Adică echipe de intervenție, lăcătuși, controlori de contoare, ingineri. Da, este nevoie de eficientizat aceste 12 întreprinderi. Am început comasarea lor într-o unitate mai eficientă, însă acest lucru durează și să nu uităm cine deține controlul la această societate pe acțiuni, acționarul majoritar al Moldovagaz este Gazprom-ul”, a scris Junghietu.