Cum a dispărut un container plin cu aur. Jaf de proporții chiar pe aeroport

21 Apr. 2023, 07:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Apr. 2023, 07:43 // Actual //  bani.md

Poliţia canadiană investighează un jaf care a avut loc pe Aeroportul Internaţional Pearson din Toronto, care este folosit adesea pentru a expedia aurul extras din minele din provincia Ontario.

Un container care conţinea aur şi alte obiecte de valoare – evaluate la 14,8 milioane de dolari americani (20 de milioane de dolari canadieni) – a dispărut pur şi simplu în ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai mari jafuri din istoria Canadei, relatează BBC.
Jaful a avut loc luni, 17 aprilie.

Containerul „de mare valoare” a ajuns la aeroport în cursul serii şi a fost transportat la o instalaţie de depozitare a mărfurilor. Poliţia crede că acolo a avut loc jaful.

Furtul ar putea fi unul dintre cele mai mari jafuri din istoria Canadei, după Marele jaf al siropului de arţar canadian din 2011 şi 2012, când 3.000 de tone de sirop, în valoare de 18,7 milioane de dolari, au fost furate dintr-o instalaţie de depozitare din Quebec.

Inspectorul Stephen Duivesteyn, de la Poliţia Regională Peel, a declarat că echipa sa investighează „toate pistele” şi a descris incidentul de luni ca fiind „izolat” şi „rar”.
El a precizat că acest container special de avion avea o dimensiune de aproximativ 5-6 metri pătraţi, dar a refuzat să spună cât cântărea.

Publicaţia The Toronto Sun susţine că ar fi vorba despre circa 1,6 tone şi scrie că poliţia crede că ar fi implicate grupuri de crimă organizată.

Poliţia nu a dorit să comenteze cu privire la dovezile adunate până în prezent, la destinaţia finală a încărcăturii şi nici nu a spus cine era destinatarul acesteia. De asemenea, poliţia nu ştie dacă suspecţii se află încă în ţară, potrivit Toronto Star.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Apr. 2026, 20:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Apr. 2026, 20:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor
Președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Serghei Ivanov, a criticat modul în care este finanțat sectorul agricol. El afirmă că, în pofida laudelor venite din partea autorităților, agricultura rămâne subfinanțată și tot mai dependentă de credite.

„Nu avem ce ascunde. Se spune că sectorul bancar stă foarte bine la creditarea agriculturii și că există creștere. Este adevărat, s-au creditat mai mulți agricultori, dar per total asta înseamnă că povara datoriilor crește în spate”, a declarat Ivanov.

Potrivit acestuia, creșterea creditării nu reflectă dezvoltarea sectorului, ci dimpotrivă, indică o decapitalizare a agriculturii, fermierii fiind nevoiți să apeleze tot mai mult la bani împrumutați.

Ivanov atrage atenția că agricultura primește doar 5% din totalul creditelor din economie, în condițiile în care generează aproximativ 45% din exporturile Republicii Moldova.
„Practic, motorul economiei noastre stă în doar 5% din creditare. Este o rușine”, a subliniat acesta.

Un alt aspect îngrijorător, spune oficialul, este lipsa de transparență privind volumul finanțărilor din zona microcreditării, unde dobânzile sunt mult mai mari.

În același timp, datele prezentate pentru anul 2025 arată că peste 400 de agricultori au înregistrat întârzieri la plata creditelor de peste 60 de zile, ceea ce îi plasează într-o categorie de risc ridicat și le reduce semnificativ accesul la finanțare bancară.

„În momentul în care există întârzieri de peste 60 de zile, agricultorul nu mai este considerat fiabil. Băncile fie nu îl mai creditează, fie o fac cu costuri mari. În aceste condiții, oamenii sunt împinși spre microfinanțare, unde dobânzile sunt de câteva ori mai mari”, a explicat Ivanov.

În opinia sa, această situație generează pierderi nu doar pentru fermieri, ci și pentru stat, care ratează venituri importante din economie.
„Este o situație foarte critică și sperăm să fie conștientizată la nivel de decizie”, a conchis președintele Comisiei agricultură.