Doina Nistor, despre scumpirea creditelor „Prima Casă”: Este o ajustare automată, dictată de piață

24 Iun. 2025, 14:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Iun. 2025, 14:39 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministra Economiei, Doina Nistor, a explicat astăzi că majorarea ratei pentru creditele oferite în cadrul programului „Prima Casă” este rezultatul unui mecanism automat și nu reprezintă o decizie politică. „Rata de referință la depozitele în lei moldovenești este calculată semestrial, conform unei formule matematice, în funcție de condițiile de piață. Nu este controlată nici de Guvern, nici de BNM”, a subliniat ministra.

Creșterea se bazează pe rata medie a dobânzilor la depozitele noi în lei, care a urcat la 5,82% în luna mai, față de 3,7% în noiembrie 2024, ceea ce duce la o majorare cu 2,12 puncte procentuale a dobânzilor aplicate în programul „Prima Casă”.

Concret, pentru un credit ipotecar de 1 milion de lei, pe 25 de ani, rata lunară va crește de la aproximativ 7.000 lei la 8.400 lei.

Întrebată dacă Executivul va interveni pentru a susține familiile afectate de creșterea dobânzilor, Doina Nistor a menționat că deocamdată nu sunt prevăzute compensații:

„Este un mecanism contractual de piață. În baza contractului, dobânzile pot merge și în sus, și în jos. Vom monitoriza situația și capacitatea de plată. Salariile reale au crescut cu 20% în 2024, ceea ce oferă o anumită reziliență financiară familiilor beneficiare.”

Ministra a adăugat totuși o notă optimistă: „Vestea bună e că presiunile inflaționiste scad. Vârful inflației a fost atins în 2025 cu 9,1%, iar în prezent este la 7,9%, iar pentru următoarea revizuire din noiembrie, estimăm o eventuală reducere a ratei de referință.”

Până în prezent, prin programul „Prima Casă” au fost finanțate 3.018 contracte, în valoare totală de aproximativ 3,8 miliarde de lei.

Începând cu 1 iulie 2025, beneficiarii programului guvernamental „Prima Casă” vor plăti rate lunare mai mari, ca urmare a creșterii dobânzii de la 6,9% la 9,02%, în urma actualizării ratei de referință anunțate de Banca Națională a Moldovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!