Exces de energie în Moldova! Regenerabilele pot prăbuși prețurile vara

23 Ian. 2026, 10:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Ian. 2026, 10:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova se apropie de pragul de 1.000 MW capacitate instalată din surse regenerabile, iar în lunile de vară pot apărea excedente de energie și, implicit, prețuri negative pentru electricitatea verde. Mesajul a fost transmis de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei întrevederi cu membrii Asociația Businessului European (EBA Moldova), unde au fost prezentate prioritățile sectorului energetic pentru anul 2026.

Discuțiile au vizat liberalizarea piețelor energetice, securitatea energetică, modernizarea infrastructurii și alinierea continuă la politicile Uniunii Europene. Ministrul a subliniat că liberalizarea piețelor rămâne o direcție-cheie în 2026. În prezent, există 14 deținători de licențe pentru furnizarea gazelor naturale, care vor putea deservi marii consumatori obligați să iasă pe piața liberă de la 1 aprilie. Cele 189 de întreprinderi cu un consum anual de peste 100 mii m³ vor putea semna contracte negociate sau achiziționa gaze prin platforma bursieră BRM East Energy.

Un accent aparte a fost pus pe modernizarea infrastructurii energetice, atât pe partea de generare, cât și pe echilibrare și integrare a regenerabilelor. Potrivit ministrului, apropierea de pragul de 1.000 MW regenerabili aduce beneficii, dar și provocări operaționale: în perioadele cu producție ridicată (în special vara) pot apărea surplusuri și prețuri negative. În acest context, dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei (BESS) este esențială, iar Ministerul salută apariția primelor proiecte în domeniu.

Dorin Junghietu a menționat și licitația în desfășurare pentru instalarea de parcuri eoliene de 170 MW, care include obligația de a instala 44 MWh capacitate de stocare. Pe 29 ianuarie este programată o conferință a investitorilor, menită să ofere informațiile necesare unor decizii investiționale informate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.