Facturi mai mici? După gerul din ianuarie, moldovenii au ars cu aproape 14% mai puțin gaz în februarie

13 Mart. 2026, 17:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 17:34 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Consumatorii de pe malul drept al Nistrului au utilizat în februarie peste 154 milioane de metri cubi de gaze naturale, cu aproximativ 14% mai puțin decât în ianuarie, când consumul a depășit 179 milioane de metri cubi, potrivit datelor publicate de Energocom.

Din volumul total consumat în februarie, circa 91,3 milioane m³ au fost utilizați de consumatorii casnici, iar aproximativ 62,9 milioane m³ – de clienții non-casnici. În primele trei zile ale lunii au fost consumați în jur de 18,8 milioane m³, iar în perioada 4–28 februarie consumul a ajuns la 135,3 milioane m³.

Începând cu 4 februarie, pentru consumatorii casnici conectați la rețelele de joasă presiune se aplică tariful reglementat de 14,42 lei pentru un metru cub de gaze (cu TVA). Primele trei zile ale lunii au fost facturate la tariful anterior de 16,74 lei/m³.

Compania îi îndeamnă pe consumatori să transmită lunar indexul actualizat al contorului atunci când achită factura sau să permită accesul personalului autorizat pentru citirea datelor. În lipsa acestor informații, operatorii de distribuție transmit către Energocom date estimative, care sunt folosite ulterior la calcularea facturilor.

Din septembrie 2025, Energocom este responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor naturale pentru consumatorii casnici și non-casnici la tarife reglementate, în timp ce activitățile de distribuție și citirea contoarelor sunt asigurate în continuare de operatorii de distribuție.

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.