Germania, România și Turcia „vindecă” Moldova. 92% din pastile vin din afară

10 Feb. 2026, 13:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Feb. 2026, 13:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața farmaceutică din Republica Moldova a atins în 2025 valoarea de 286,69 milioane de euro, în creștere cu 5,39% față de anul precedent, potrivit datelor publicate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Creșterea în volum a fost de 3,69%, diferența indică o orientare mai accentuată către terapii inovative și mai costisitoare.

În 2025, medicamentele de import au totalizat 266,32 mil. euro și au reprezentat 92,9% din valoarea pieței, în timp ce producătorii autohtoni au realizat vânzări de 20,37 mil. euro (7,1%). Din punct de vedere al volumului, importurile au deținut 86,2% din totalul cutiilor comercializate, iar producția locală 13,8%.

În perioada 2021–2025, piața farmaceutică a crescut de la 200,6 mil. euro la 286,7 mil. euro. Importurile au avansat constant, în timp ce producția locală a înregistrat fluctuații, cu un vârf în 2024 (22,96 mil. euro), urmat de o scădere în 2025.

Topul țărilor de proveniență a medicamentelor importate în 2025 este dominat de: Germania – 35,46 mil. euro, România – 23,98 mil. euro, Slovenia – 21,58 mil. euro, Ungaria – 21,05 mil. euro și  Turcia – 20,66 mil. euro.

În topul substanțelor active (DCI) importate după valoare se regăsesc Dapagliflozinum, Ibuprofenum, Rivaroxabanum și Rosuvastatinum și indică o cerere ridicată pentru tratamentele bolilor cronice. La producția locală, Rivaroxabanum și Famotidinum conduc clasamentul.

Agenția Medicamentului menționează că evoluția pieței este strâns corelată cu ajustările listei medicamentelor compensate gestionate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), care influențează atât structura importurilor, cât și producția locală.

Distribuția continuă să se consolideze, în linie cu tendințele europene. Top 3 importatori asigură aproximativ 80% din volumul total al produselor de import, iar toți distribuitorii licențiați dețin sau sunt în proces de obținere a certificatelor GDP (Good Distribution Practice).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.