În Malaysia a fost deschisă o cafenea cu șerpi și șopârle

02 Mart. 2023, 13:05
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
02 Mart. 2023, 13:05 // Au Bani //  MD Bani

În Malaysia a fost deschisă o cafenea unde clienții pot interacționa cu șerpi și șopârle, scrie Reuters. Localul a fost deschis de un tânăr pasionat de reptile, care speră ca oaspeții să le aprecieze la fel de mult t ca pe animalele cu blană precum câinii şi pisicile.

Cafeneaua se află la periferia capitalei Kuala Lumpur și dacă mergi să o vizitezi vei întâlni dragoni cu barbă, şopârle Gecko, şerpi de porumb și alte specii de reptile.

Clienţii, printre care şi copii, pot lua în braţe şi mângâia animalele cu solzi, în timp ce comandă băuturi şi mâncare.

Malaysia, o ţară din sud-estul Asiei, este bogată în biodiversitate, dar şi o sursă majoră de trafic cu specii sălbatice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!