INFOGRAFIC// Cum să eviți schemele de fraudă cu pretext investițional și crypto? Sfaturi de la BNM

02 Feb. 2023, 11:21
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
02 Feb. 2023, 11:21 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Pentru a evita schemele de fraudă care iau amploare în era tehnologiilor informaționale, moldovenii sunt îndemnați de către Banca Națională a Moldovei (BNM) să se informeze înainte de a face investiții. De asemenea, banca centrală atenționează referitor la riscurile legate de investițiile în criptomonede.

Potrivit Băncii centrale, răufăcătorii utilizează rețele sociale pentru diseminarea anunțurilor false și, profitând de lipsa de prudență a oamenilor, îi ademenesc în scheme de pretinse investiții, cu promisiunea că în scurt timp vor obține câștiguri fabuloase. 

„În mod special, infractorii folosesc denumirile unor companii cu renume sau ale unor instituții naționale și internaționale, prin utilizarea brandurilor și logo-urilor unor bănci centrale și comerciale sau imaginilor unor demnitari de stat, a unor pagini web fictive, apelând și la falsificarea ștampilelor sau a actelor acestora. Odată ce reușesc să obțină mijloacele financiare de la persoanele atrase în schemă, răufăcătorii dispar fără urmă. În același timp, schemele  sunt modificate de la caz la caz, ceea ce face dificilă detectarea lor și sporește numărul de victime”, se arată într-un comunicat al băncii. 

În acest context, moldovenii sunt îndemnați să se informeze de pe site-uri oficiale și să fie  precauți atunci când li se fac promisiuni de  profituri mari și rapide. De asemenea, se recomandă prudență maximă față de persoanele care pretind că au cunoștințe și oferă oportunități exclusive de investiții sau față de cei care solicită plăți cu scopul investițiilor, în special dacă cealaltă parte vine cu inițiativa efectuării de investiții.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

BNM mai îndeamnă cetățenii să evite discuțiile despre investiții cu persoane suspecte care utilizează tehnici de vânzări agresive, să nu transmită bani persoanelor cu care au interacționat doar în mediul online.

„În mod special, BNM menționează că nu trebuie furnizate date bancare, copii ale actelor de identitate sau orice alte informații sensibile pe pagini web care promovează obținerea profiturilor mari sau rapide și a căror autenticitate nu poate fi verificată.”

În ceea ce privește criptomonedele, BNM amintește că acest tip de monede nu sunt reglementate în Republica Moldova, ceea ce înseamnă că fondurile utilizatorilor nu sunt protejate. 

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.