Italia a decis dublarea taxelor pe veniturile din străinătate ale străinilor cu bani

18 Aug. 2024, 10:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
18 Aug. 2024, 10:06 // Bani și Afaceri //  bani.md

Italia a decis dublarea taxelor pe veniturile din străinătate ale străinilor cu bani care au venit în ţară ca să scape de taxele mari de acasă, scrie Financial Times.

Cabinetul premierului Giorgia Meloni a aprobat miercuri dublarea impozitului anual pe veniturile realizate în afara ţării de la 100.000 la 200.000 de euro.

Guvernul speră că această măsură va contribui, de asemenea, la creşterea veniturilor fiscale şi la reducerea deficitului bugetar uriaş, pentru a calma Bruxelles-ul cu privire la finanţele publice ale Italiei.

Decizia vine în contextul în care Roma se luptă să facă faţă deficitului bugetar, care a atins 7,4% din PIB anul trecut – cu mult peste pragul maxim admis de 3% din PIB.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.