Joc de-a v-ați ascunselea financiar! Oligarhii ruși prosperă în Olanda, deși sunt sancționați

30 Ian. 2025, 10:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Ian. 2025, 10:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Companii controlate de oligarhi ruși sancționați de Occident continuă să funcționeze fără restricții în Olanda, profitând de lacunele din legislația locală, relatează NOS. Potrivit sursei, miliardarii își înregistrează afacerile ca microîntreprinderi, statut ce le permite să ascundă fluxurile financiare și să evite cerințele stricte de raportare.

Un exemplu notabil este Alexei Mordashov, un magnat al industriei siderurgice sancționat de Uniunea Europeană după începutul războiului din Ucraina. Compania sa, SMTT Holding, înregistrată la Amsterdam, este evaluată la 65 de milioane de euro, dar, datorită clasificării ca microîntreprindere, nu este obligată să dezvăluie date financiare esențiale.

O altă companie implicată este Airport Alliance (Netherlands), o subsidiară a băncii rusești VTB, condusă de Andrei Kostin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin. Kostin este sancționat de SUA, UE și alte state. În Olanda mai operează și Safmar, o companie legată de Mihail Guțeriev, inclus în listele de sancțiuni ale UE și Canadei din cauza relațiilor cu conducerea rusă și Alexander Lukașenko.

Legislația olandeză permite companiilor să fie clasificate ca microîntreprinderi dacă îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii:

  • Mai puțin de 10 angajați;
  • Active mai mici de 450.000 de euro;
  • Venituri anuale sub 900.000 de euro.

Acest statut oferă companiilor numeroase avantaje, precum:

  • Exonerarea de audit financiar obligatoriu;
  • Furnizarea unor rapoarte anuale minimale;
  • Lipsa obligației de a dezvălui informații despre profituri, taxe și active.

Inițial, aceste reguli au fost concepute pentru a reduce birocrația în cazul afacerilor mici, dar sunt acum exploatate de corporații internaționale și de oligarhii ruși, potrivit NOS.

După invazia Rusiei în Ucraina, marile firme internaționale de audit au întrerupt colaborările cu clienții ruși, ceea ce a complicat situația multor companii sancționate. Însă, datorită statutului de microîntreprindere, SMTT Holding a lui Mordashov nu a avut nevoie de auditori, evitând astfel aceste probleme.

În timp ce companiile mari din Olanda sunt obligate să depună rapoarte financiare și să efectueze audituri anuale, microîntreprinderile pot ocoli complet aceste cerințe. Acest fapt reduce transparența și împiedică autoritățile să monitorizeze modul în care sunt utilizate fondurile, mai notează NOS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Ian. 2026, 12:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Ian. 2026, 12:04 // Actual //  Ursu Victor

Venezuela a transportat în secret, pe parcursul a cinci ani, 127 de tone de aur din rezervele Băncii Centrale către rafinării din Elveția, în încercarea disperată de a obține numerar și garanții pentru împrumuturi, pe fondul adâncirii crizei datoriilor suverane. Informațiile apar din datele vămii elvețiene și dintr-un reportaj al postului public SRF, scrie euronews.

Potrivit acestor date, în urmă cu aproximativ zece ani, Caracasul a expediat aur în valoare de aproape 4,7 miliarde de franci elvețieni (circa 5,05 miliarde de euro) către Elveția, cu scopul de a-l topi și a-l revinde pe piețele internaționale. Transporturile au fost realizate pe calea aerului, iar fiecare operațiune a fost înregistrată de autoritățile vamale elvețiene, care monitorizează toate importurile și exporturile de metale prețioase.

Elveția este cel mai important hub mondial pentru comerțul cu aur, atât ca importator, cât și ca exportator. Aici se află unele dintre cele mai mari rafinării din lume, Valcambi, PAMP și Argor-Heraeus – concentrate în cantonul Ticino. Acestea pot rafina aurul brut în lingouri „Good Delivery”, recunoscute internațional, și pot emite certificate care permit tranzacționarea rapidă a metalului pe piețele globale.

Guvernul elvețian nu a făcut publice aceste transferuri la momentul respectiv, invocând tradiția strictă a confidențialității financiare, care a transformat țara într-un refugiu atât pentru marii oameni de afaceri, cât și pentru liderii autoritari care caută să-și lichideze sau să-și securizeze activele.

Postul public elvețian SRF arată că regimul lui Nicolás Maduro a recurs la această strategie ca la un „act de disperare”, pentru a preveni intrarea în incapacitate de plată. O parte din aur a fost vândută direct, iar altă parte a fost folosită drept garanție pentru împrumuturi și operațiuni de refinanțare a datoriei. În 2017, când Venezuela a intrat oficial în default, statul rămăsese deja fără acces la finanțare normală și fără rezerve de valută forte.

Un raport al Centrului pentru Inovații în Guvernanță Internațională (CIGI) estima în 2017 un deficit de finanțare de peste 15 miliarde de dolari, în timp ce serviciul datoriei obligațiunilor ajungea la aproximativ 12 miliarde de dolari. Dacă erau incluse și plățile către China, necesarul urca la circa 20 de miliarde de dolari. CIGI concluziona că Venezuela avea un „deficit major de finanțare” și „foarte puține active sau opțiuni politice pentru a-l acoperi”.

În paralel, veniturile din exportul de petrol, principala sursă de dolari a statului, se prăbușiseră, devenind insuficiente chiar și pentru plata dobânzilor la datorie.

Potrivit SRF, după rafinare, o parte din aurul venezuelean a fost redirecționată către alte centre de tranzacționare, precum Marea Britanie, iar o cantitate semnificativă a fost vândută Turciei.

Deși aceste tranzacții nu încălcau sancțiunile la momentul respectiv, ele ar fi aproape imposibile astăzi. În 2018, Elveția și-a înăsprit legislația privind operațiunile financiare cu Venezuela, aliniindu-se sancțiunilor Uniunii Europene.

În final, strategia de a salva țara prin exportul rezervelor de aur a eșuat. Venezuela a intrat în incapacitate de plată în 2017 și nu și-a mai putut onora nici datoriile, nici dobânzile. În prezent, datoria externă a țării este estimată la aproximativ 170 de miliarde de dolari, de aproape două ori mai mare decât produsul intern brut anual, ceea ce plasează economia venezueleană într-o stare de faliment de facto.