Jongleriile Guvernului pentru a salva Moldovagaz de la incapacitate de plată! Cumpără gaz în avans de la Gazprom

30 Sept. 2022, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Sept. 2022, 09:36 // Actual //  bani.md

Comisia pentru Situații Excepționale a decis să aloce 511 mil. de lei (circa 26 mil USD) pentru achiziția metanului de la Gazprom. În acest sens, CSE a decis majorarea capitalului social al Energocom.

Moldovagaz urma să achite un avans de 30 mil. USD Gazpromului, însă compania declara că nu are bani. Respectiv autoritățile au găsit soluția să achiziționeze gaz în avans pentru completarea rezervelor statului.

15 milioane de m3 de gaze naturale vor fi procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din Ucraina. O asemenea decizie a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”.

Pentru prima tranșă, de 10 milioane m3, prețul de achiziție va constitui 1882,78 de dolari per 1000 m³ și va fi confirmat prin actul de predare-primire între SA „Moldovagaz” și FJSC „Gazprom”, la care vor fi adăugate costurile de livrare prin sistemul de transport al SRL „Moldovatransgaz”.

A doua tranșă de procurare a gazelor naturale, în volum de 5 milioane m3, va fi efectuată în luna octombrie, la un preț preliminar de 1.058,11 de dolari per 1000 m³, estimat conform situației din 23 septembrie 2022. Preţul final al gazelor naturale va fi recalculat după stabilirea preţului de import al gazelor naturale pentru SA „Moldovagaz” în luna octombrie curent. De asemenea, membrii CSE au decis alocarea a 511 milioane lei, din bugetul de stat, SA „Energocom” pentru majorarea capitalului social.

 

04 Mai 2026, 16:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Mai 2026, 16:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova nu este doar un stat care aspiră la aderarea la UE, ci un test pentru Uniunea Europeană, susține directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, Ana Revenco. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea.

„Republica Moldova este testul cu turnesol al însăși Uniunii Europene, al capacității Uniunii Europene de a proteja democrațiile liberale într-un stat în care tentaculele Federației Ruse încă sunt adânc înfipte. Asta este miza, nu doar pentru noi”, a declarat Revenco.

Potrivit acesteia, succesul sau eșecul Republicii Moldova are implicații dincolo de granițele țării. „Dacă Moldova reușește, demonstrează că modelul merge, că societățile din zona gri pot să aleagă și pot ține această alegere. Dacă nu, atunci Rusia câștigă un argument și mai puternic… pe care îl va folosi în fiecare zi decenii”, a spus ea.

Ana Revenco a subliniat că responsabilitatea nu aparține doar autorităților, ci întregii societăți.

„Noi nu avem luxul să ne relaxăm, mai ales acum. Nu avem luxul să luăm pauză… pentru că principalii actori nu sunt politicienii și nu sunt instituțiile statului. Sunteți dumneavoastră – societatea civilă, antreprenori, jurnaliști, toți cei care construiesc ceva.”

Totodată, aceasta a transmis că efortul de construcție nu vine cu recunoaștere imediată. „Vor veni momente în care veți face lucruri mărețe… și nu veți primi laude. Și a doua zi veți începe de la capăt. Dar n-așteptați recunoștință. Ea nu va fi. Poate viitoarele generații.”

În final, fosta ministră de Interne a făcut apel la unitate și asumare: „Unitatea contează. Să fim proactivi și strategici și să ne asumăm alegerea pe care am făcut-o… și atunci noi demonstrăm că eu sunt Moldova și că eu sunt Uniunea Europeană.”

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0 a reunit experți și lideri de opinie și a fost organizat în format TED Talk, ca platformă de dialog și mobilizare civică pentru parcursul european al țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!