Lukoil pleacă, statul intră în joc: Moldova vrea să preia depozitul de carburanți de la aeroport al companiei ruse

07 Nov. 2025, 13:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2025, 13:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova poartă discuții continue cu România și Bulgaria, inclusiv cu compania Rompetrol, pentru a asigura necesarul de benzină, motorină și kerosen pentru aeronavele care operează pe Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat Ministerul Energiei într-un comunicat oficial.

Potrivit instituției, autoritățile de la Chișinău au decis să intervină rapid pentru a evita orice perturbare în alimentarea cu combustibil, în contextul în care compania rusă Lukoil, aflată sub sancțiuni americane, nu va mai putea activa în Republica Moldova după data de 21 noiembrie.

Între timp, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a respins oferta Lukoil de a-și vinde infrastructura de la aeroport unei alte companii, invocând motive de securitate națională.

„Compania propusă de Lukoil pentru preluarea activelor nu poate fi acceptată de statul Republica Moldova din perspectiva securității naționale”, precizează comunicatul.

În consecință, Consiliul a înaintat o ofertă proprie de achiziționare a depozitului Lukoil de la Aeroportul Chișinău, pentru ca statul să preia infrastructura și resursele companiei. Data-limită pentru finalizarea acestei tranzacții este 17 noiembrie, având în vedere că, începând cu 21 noiembrie, Lukoil va fi în incapacitate de funcționare.

Ministerul Energiei a mai anunțat că Moldova se aliniază sancțiunilor impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiilor petroliere ruse Lukoil și Rosneft. Totuși, asemenea mai multor state membre ale Uniunii Europene, Guvernul a solicitat o derogare temporară de la Washington, pentru a permite continuarea temporară a activității Lukoil până la identificarea unei soluții stabile.

„Obiectivul este clar: să prevenim orice perturbare a aprovizionării cu produse petroliere și să ne asigurăm că viața oamenilor nu este afectată”, se menționează în comunicat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Apr. 2026, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 17:28 // Actual //  Grîu Tatiana

Directorul Agenția Internațională pentru Energie, Fatih Birol, avertizează că Europa ar putea rămâne fără combustibil pentru avioane în doar șase săptămâni, în contextul blocajului din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Într-un interviu acordat Associated Press, oficialul a descris situația drept „cea mai mare criză energetică pe care am întâmpinat-o vreodată”.

Avertismentul vine pe fondul tensiunilor care au dus la blocarea transporturilor de petrol și gaze prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce riscă să genereze efecte economice în lanț. „Cu cât durează mai mult, cu atât va fi mai rău pentru creșterea economică și pentru inflația din întreaga lume”, a spus Birol, menționând că impactul se va resimți rapid prin scumpiri. „Prețuri mai mari la benzină, prețuri mai mari la gaze, prețuri ridicate la electricitate”, a adăugat acesta.

Potrivit șefului AIE, impactul nu va fi uniform, unele state fiind mai vulnerabile decât altele, în special cele dependente de importurile energetice din Orientul Mijlociu. „Unele state vor fi lovite mult mai puternic decât altele”, a precizat el, indicând că țările din Asia ar putea fi primele afectate.

În același timp, oficialul a subliniat că statele în curs de dezvoltare vor suporta cele mai dure consecințe. „Țările care vor suferi cel mai mult nu vor fi cele ale căror voci se aud cel mai des. Vor fi în principal țările în curs de dezvoltare”, a explicat Birol, menționând că efectele vor ajunge ulterior și în economiile occidentale. „Apoi va veni rândul Europei și al Americilor”, a spus acesta.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare scenarii vizează transportul aerian european, în condițiile în care lipsa combustibilului ar putea duce la perturbări directe ale zborurilor. „În curând vom auzi că unele zboruri din orașul A către orașul B ar putea fi anulate din cauza lipsei de combustibil pentru avioane”, a avertizat directorul AIE.

Fatih Birol a criticat și intenția Iranului de a introduce taxe pentru tranzitarea Strâmtorii Ormuz, avertizând că un astfel de sistem ar putea crea un precedent periculos la nivel global. „Dacă schimbăm asta o dată, ar putea fi dificil să revenim la situația inițială”, a spus el, menționând riscul extinderii unui astfel de model și asupra altor rute maritime strategice.

În final, șeful Agenției Internaționale pentru Energie a pledat pentru menținerea fluxurilor energetice fără restricții. „Mi-aș dori ca fluxul de petrol să se desfășoare necondiționat, de la punctul A la punctul B”, a concluzionat acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!