Marea manipulare de la Președinție! Chicu dezvăluie jocul cu cifrele: Cheltuieli crescute sub masca reducerilor

13 Mart. 2024, 09:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Mart. 2024, 09:25 // Actual //  bani.md

Fostul premier Ion Chicu a ridicat un semn de întrebare asupra așa-ziselor reduceri de cheltuieli anunțate de actuala administrație prezidențială. Într-o declarație incisivă, Chicu a dezvăluit că, deși Maia Sandu a promis reducerea cheltuielilor pentru Președinție, în realitate, acestea au crescut cu 12 milioane de lei.

„Maia Sandu și-a îndeplinit promisiunea electorală – a redus cheltuielile pentru Președinție”, a spus Chicu. „De fapt, le-a mărit cu 12 milioane de lei, dar le-a dat pe seama Cancelariei de Stat, transferând personalul și cheltuielile aferente întreținerii Reședinței de la Condrița, către guvern.”

Chicu a subliniat că această mișcare nu reprezintă o economie reală, ci doar o manipulare cu cifrele. „Alungând personalul Președinției ‘după gard’, economie nu faci”, a adăugat el. „Aveți oameni tot pe tine te vor deservi acolo, tot din bugetul de stat vor fi remunerați. Maia, fă măcar ceva onest, nu fals și steril, în viața ta – e timpul!”

În datata de 11 martie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a semnat un decrete prin care reduce personalul instituției pe care o conduce, la 94 de posturi de la 150 cât era până în prezent.

Potrivit documentului, Direcția generală administrare patrimoniu va cuprinde secțiile Direcția administrativă și Secția contabilitate și achiziții. Președinția înlătură Secția administrare a sistemelor și rețelelor inginerești, Secția gospodărire și întreținere și Direcția administrativă Condrița.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.