Modificări radicale privind soluționarea litigiilor în materie de consum

24 Nov. 2023, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Nov. 2023, 11:46 // Actual //  bani.md

Deputații au aprobat în lectura a doua, în cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege care propune schimbări semnificative în soluționarea litigiilor în materie de consum. Proiectul, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, vizează instituirea unui mecanism de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) în cadrul juridic național, eliminând necesitatea medierii și arbitrajului.

Conform proiectului, procedura SAL ar fi gratuită și ar oferi o alternativă mai flexibilă și mai rapidă pentru rezolvarea litigiilor dintre consumatori și comercianți. Această abordare ar putea fi aplicată în orice sector de piață, cu excepția serviciilor de sănătate și educație. O structură responsabilă de derularea procedurilor SAL va fi înființată în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

Entitățile SAL vor trebui să îndeplinească criterii stricte de calitate, asigurând imparțialitatea, transparența și echitatea. Termenul de soluționare a litigiilor este stabilit la 90 de zile.

În plus, modificările legislative propuse abordează drepturile consumatorilor care utilizează conținut digital, servicii digitale sau achiziționează astfel de produse. Vânzătorii vor avea obligația de a furniza actualizări pentru conținutul digital sau serviciile digitale integrate în bunurile vândute.

Această inițiativă legislativă urmărește transpunerea în legislația națională a mai multor directive și regulamente ale Uniunii Europene, consolidând și mai mult protecția drepturilor consumatorilor în Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.