„Eu am plecat pentru că am înțeles că gata, nu mai rezist. Eu am făcut o problemă serioasă la inimă, am avut tahicardie. Eu deseori îi spuneam în glumă că robia a fost interzisă cu 300 de ani în urmă, dar el zicea „asta vouă vi se pare”. Noi eram robii lui. La ora 04:00 dimineața eu eram în ședință și stăteam sub ușă la el. Ne chemau la ora 1 la ședință și puteam sta pana la ora 4 sub ușă, toată echipa”, a declarat Natalia Cheptene în cadrul unui interviu pentru Dorin Galben.

Totodată, Natalia Cheptene a declarat că echipa care lucra pentru Ilan Șor trebuia să fie mereu pregătită de orice, iar uneori chiar să uite de casă și familie.

„Noi nu aveam somn, noi nu aveam familie, pentru că lucram pentru persoana sa, și el își permitea astfel de lucruri”.

De asemenea, prezentatoarea TV a mai declarat că Ilan Șor este rezultatul unui sistem pentru că a văzut acest lucru la ruși.

„Eram foarte conștientă unde mă duc, chiar dacă îmi călcam demnitatea. De asta și am lucrat 1,5 ani. Plecarea mea a fost o înțelegere comună, eu înțelegeam că nu mai fac treabă, am înțeles că nu mai vreau să lucrez pentru un astfel de om”.
 

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie