Pe muchie de cuțit! Moldova poate deveni complicele Rusiei ajutând-o să ocolească anumite sancțiuni

04 Apr. 2022, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Apr. 2022, 11:41 // Actual //  bani.md

Moldova deja este aliniată la sancțiunile internaționale contra Rusiei, iar autoritățile centrale nici nu cunosc asta, susține economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui, primii care au înțeles că Moldova riscă să fie supusă ea sancțiunilor internaționale, dacă va ajuta Rusia să ocolească sancțiunile au fost bancherii noștri.

Ei din prima zi a sancțiunilor internaționale s-au aliniat plenar și au stopat orice tranzacții cu băncile rusești supuse sancțiunilor. Dacă nu făceau asta, băncile noastre riscau să fie supuse ele sub sancțiuni internaționale”, a spus Ioniță.

În opinia economistului, riscul Republicii Moldova să ajungă sub sancțiuni este foarte mare.

Rusia acum caută căi de a ocoli sancțiunile și se inspiră de la Iran. O modalitate este să utilizeze țări ca Moldova pentru re-import sau re-export  de mărfuri sub sancțiuni. Spre exemplu Moldova anual re-exportă în Rusia produse farmaceutice în volum de 50-70 milioane USD, produse din occident. Or, în mod neașteptat Moldova poate deveni complicele agresorului ajutându-l să ocolească anumite sancțiuni”, susține Ioniță.

Economistul afirm că bancherii moldoveni au înțeles din prima acest lucru, iar autoritățile până acum nu realizează pericolul care planează asupra Republicii Moldova. După crimele de la Bucha, presiunea internațională va crește și devine tot mai evident: in condiții de război nu există neutralitate, ești cu victima ori cu agresorul.

Uniunea Europeană, Alianţa Nord-Atlantică şi Grupul naţiunilor puternic industrailizate (G7) au impus Rusiei sancţiuni masive din cauza invaziei militare din Ucraina.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!