Peste 80 de mii de vizitatori au petrecut la Street Food and Wine Festival, desfășurat la Chișinău

14 Iul. 2022, 19:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Iul. 2022, 19:29 // Actual //  bani.md

Cel mai îndrăgit eveniment dedicat bucătăriei în aer liber – Street Food and Wine Festival a adunat un număr record de peste 80 de mii de vizitatori pe strada pietonală Eugen Doga din Chișinău. Cea de-a treia ediție s-a desfășurat pe 8, 9 și 10 iulie, bucurând oaspeții cu experiențe gastronomice unice, un concert de excepție și atmosferă relaxantă.

Evenimentul a fost organizat de maib și Mastercard, în parteneriat cu iticket, reușind să aducă din nou voia bună și atmosfera de sărbătoare în centrul capitalei. Susținând achitarea cashless, maib și Mastercard au motivat vizitatorii să plătească utilizând cardul bancar, telefonul sau alt gadget care acceptă funcția de plată contactless, pentru care au primit și premii din partea băncii și a partenerului evenimentului Mastercard.

Tot mai mulți comercianți din întreaga țară înregistrează importante progrese pe segmentul digitalizării, acceptând și încurajând plățile cu cardul. De aceea, achitările cu cardurile maib gama le-a adus oaspeților festivalului cashback de până la 10% din partea maib și a partenerilor. Mai mult, vizitatorii au participat și la o tombolă unde au câștigat bilete la concertul de muzică simfonică „O seară în parc”, care va avea loc pe 16 iulie la Moldexpo.

Oaspeții festivalului au rămas plăcut impresionați de program și au împărtășit din emoțiile trăite la eveniment:

„A fost unul dintre cele mai bine organizate! Un enorm mulțumesc pentru terenul pentru copii cu jocurile logice și personal care monitoriza copiii! Mulțumesc pentru acest eveniment!”.

„O seară foarte frumoasă și mâncarea bună, și muzica bună, și vinul și mai bun”.

„A doua zi suntem deja aici și este minunat. Ne veselim, dansăm”.

„Toți cu nerăbdare așteaptă concertul. E bine și pentru copii pentru că în pandemie mulți au stat închiși în casă”.

„Foarte bine, emoții bune, producători locali. E super!”.

Producătorii locali veniți din toate colțurile Moldovei au preparat bucate din carne, pește, cașcavaluri, legume și fructe proaspete, precum și băuturi răcoritoare care au delectat papilele gustative și i-au făcut pe vizitatori să descopere noi arome ale vinurilor din zona de Centru și Sud a țării. Experiențele gastronomice au culminat cu un masterclass de pregătire a cărnii la grill prezentat de cunoscutul bucătar Petru Chicu.

Muzica a fost la ea acasă în toate cele trei zile de festival: începând cu Nemax și Marej pe 8 iulie, Pasha Parfeni și Satoshi pe 9 iulie, evenimentul a culminat cu un concert incendiar susținut de Zdob și Zdub & Frații Advahov, care ne-au reprezentat anul acesta la Eurovision cu piesa „Trenulețul”. Chișinăuienii s-au distrat până-n noapte pe ritmurile celor mai cunoscute piese ale artiștilor autohtoni, fredonând versurile în unison.

Maib şi Mastercard vor continua să dezvolte un parteneriat durabil cu proiecte avantajoase pentru clienţi şi iniţiative moderne care să dezvolte o economie cashless. Fii cu ochii pe pagina de Facebook maib pentru mai multe evenimente frumoase și promoții de care să te bucuri alături de cei dragi.

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!