Polonezii vor colabora cu sud-coreenii pentru a construi o centrală nucleară

31 Oct. 2022, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Oct. 2022, 14:50 // Actual //  MD Bani

Autorităţile poloneze şi cele sud-coreene au semnat luni o scrisoare de intenţie privind construcţia unei centrale nucleare în Polonia, care ar urma să fie realizată de grupul sud-coreean KHNP şi companiile poloneze PGE şi ZE PAK, a anunţat luni aceasta din urmă într-un comunicat de presă, relatează AFP.

Anunţul vine la doar trei zile după ce premierul polonez a informat că a selectat grupul american Westinghouse pentru a construi prima centrală nucleară din Polonia, în defavoarea ofertelor concurente înaintate de grupul francez EDF şi cel sud-coreean KHNP.

Luni, în prezenta reprezentanţilor guvernelor de la Varşovia şi Seul, grupul privat polonez ZE PAK, compania de utilităţi PGE, controlată de statul polonez, şi grupul sud-coreean KHNP au semnat „o scrisoare de intenţie al cărui punct principal prevede că cele trei companii au intenţia de a urma un plan de dezvoltare a unei centrale nucleare la locaţia de la Patnow (centrul Poloniei), bazată pe tehnologia APR1400”, dezvoltată de KHNP.

Urmează acum ca părţile să efectueze studiile preliminare geotehnice, seismice şi de mediu, să elaboreze un buget estimativ şi un model de finanţare, precum şi un calendar pentru acest proiect, potrivit comunicatului de presă publicat pe pagina de Internet a companiei private ZE PAK.

Deciziile cu privire la programul nuclear polonez ar urma să fie dezbătute şi definitivate cu prilejul consiliului de miniştri care va avea loc miercuri la Varşovia, scrie Agerpres.

Polonia intenţionează de mai mulţi ani să se doteze cu o centrală nucleară iar problema securităţii energetice a devenit şi mai presantă în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.

Centrala atribuită vineri grupului american Westinghouse va fi construită la Choczewo, în apropiere de coasta Mării Baltice, şi ar urma să fie pusă în serviciu în 2033. Această centrală va avea trei reactoare nucleare iar autorităţile de la Varşovia intenţionează ca ulterior să selecteze o altă companie care să construiască alte trei reactoare.

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!