Putin amenință cu “o creștere catastrofală” a prețurilor de pe piața energetică

08 Iul. 2022, 19:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iul. 2022, 19:55 // Actual //  bani.md

“Sancțiunile împotriva Rusiei provoacă mult mai multe daune țărilor care le impun. Știm că europenii încearcă să înlocuiască resursele energetice din Rusia. Totuși, ne așteptăm ca rezultatul unor astfel de acțiuni să ducă la scumpirea gazelor pe piața spot, iar în final, acest lucru să însemne costuri mai mari pentru fiecare consumator”, a spus Vladimir Putin la o întâlnire cu liderii industriei de petrol și gaze din Rusia, inclusiv cu directorul Rosneft Igor Sechin.

Președintele rus a completat: “Fără să exagerez, utilizarea în continuare a sancțiunilor poate duce la consecințe și mai grave, chiar catastrofale, pe piața mondială a energiei”.

Rusia este al doilea exportator mondial de petrol după Arabia Saudită, dar este și cel mai mare exportator mondial de gaze naturale și cel mai mare exportator mondial de grâu, conform The Guardian. Din Rusia, statele UE importă aproximativ 40% din gazele naturale folosite și o treime din cantitatea totală de petrol utilizat. De la începutul războiului, Rusia a întrerupt fluxurile de gaz către Bulgaria, Polonia, Finlanda, dar și către furnizorul danez Orsted, firma olandeză Gasterra, dar și o parte din livrările către Germania, prin intermediul companiei Shell, deoarece toate aceste entități au respins cererea Moscovei de a face plăți în ruble.

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.