Războiul din Ucraina. Jens Stoltenberg: NATO va continua să furnizeze arme grele Ucrainei

16 Iun. 2022, 07:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iun. 2022, 07:54 // Actual //  bani.md

NATO va continua să furnizeze arme grele Ucrainei, a anunţat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, potrivit Sky News, citat de Mediafax. El a afirmat miercuri că NATO va continua să furnizeze Ucrainei arme grele şi sisteme cu rază lungă de acţiune.

► Preşedintele Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri Uniunea Europeană să lase Ucraina să pornească pe drumul spre aderarea la blocul comunitar, avertizând că ambiţiile teritoriale ale Rusiei se întind de la Varşovia la Sofia, relatează Reuters.

► Creşterea preţurilor la alimente reprezintă o consecinţă directă a războiului Rusiei, a declarat miercuri şeful NATO Jens Stoltenberg.

► Gazprom diminuează livrările de gaze către Italia începând de miercuri. Ruşii au informat compania italiană Eni despre o reducere cu 15% a fluxurilor, anunţă publicaţia Open, care citează agenţia Ansa, potrivit Mediafax.

21 Apr. 2026, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
21 Apr. 2026, 12:55 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în prima jumătate a lunii aprilie, plăți de peste 84 de milioane de lei pentru susținerea fermierilor, banii fiind alocați din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

Potrivit instituției, în perioada 14–17 aprilie au fost autorizate spre plată 31,19 milioane de lei, bani destinați în principal plăților în avans. Suma a fost direcționată pentru achitarea primei tranșe în cazul a 44 de cereri depuse în 2025 (30,55 milioane lei), dar și pentru plata finală a trei cereri din 2024 (640 000 de lei). Toate dosarele au vizat modernizarea exploatațiilor zootehnice, în special din sectorul apicol.

Anterior, în intervalul 6–10 aprilie, AIPA a autorizat alte 53,05 milioane de lei. Cea mai mare parte în sumă de 50,58 milioane de lei a fost acordată sub formă de plăți postinvestiții pentru 61 de beneficiari. Fondurile au mers în special către investiții în exploatații zootehnice și în infrastructura de producere, procesare sau comercializare din sectorul vegetal. Alte 2,47 milioane de lei au fost alocate ca plăți în avans pentru modernizarea fermelor zootehnice.

Instituția reamintește că, doar în primul trimestru al anului 2026, aproximativ 39% din fondul anual destinat agriculturii a fost deja valorificat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!