„Reforma Învățământului în Moldova”: Peste 2600 de cadre didactice beneficiază de un program amplu de formare

28 Oct. 2021, 10:20
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
28 Oct. 2021, 10:20 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Peste 2600 de cadre didactice beneficiază de un program amplu de formare în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Acesta se desfășoară online, în perioada 12 octombrie – 10 decembrie 2021 și va continua în perioada 10 ianuarie -16 aprilie 2022. Programul de formare are scopul de a implementa „Standardele de competență profesională ale cadrelor didactice din învățământul general„.

În cadrul sesiunilor, peste 2600 de cadre didactice din majoritatea instituțiilor de învățământ primar, gimnanzial și liceal din Republica Moldova urmează să-și îmbunătățească competențele profesionale în corespundere cu standardele naționale, structurate în cinci domenii: Proiectarea didactică; Mediul de învățare; Procesul educațional; Dezvoltarea profesională și Parteneriatele educaționale.

În cadrul acestor cursuri, pedagogii vor învăța cum să-și formuleze clar obiectivele și finalitățile procesului educațional, atunci când își planifică activitatea didactică; cum să asigure un mediu propice de învățare, inclusiv prin promovarea participării democratice a copiilor în procesul educațional și prin respectarea principiului diversității; cum să creeze situații de învățare care să stimuleze dezvoltarea copiilor; cum să aplice în mod diferențiat curriculumul pentru elevii cu cerințe educaționale speciale; cum să creeze parteneriate cu familia și comunitatea în scopul eficientizării procesului educațional; cum să-și gestioneze propria dezvoltare profesională continuă și multe altele.

Instruirile au loc în baza programului de formare profesională realizat în 2016/2017 în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” și modernizat în 2021, într-o versiune online. Tot atunci, au fost realizate ajustări ce țin de educația incluzivă, dimensiunea de gen și participarea comunității.

Potrivit MEC, alte 10% din cadrele didactice din țară au beneficiat în 2016-2017 de un curs de formare similar, realizat în format fizic.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – decembrie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 13:39 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 105 mii de garanții de origine pentru energia verde urmează să ajungă la furnizorii de electricitate din țară, după ce nu au fost cumpărate în cadrul procesului competitiv organizat de furnizorul central S.A. „Energocom”. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, propus spre consultări publice.

Conform notei informative, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025 au fost emise 111 823 garanții de origine către furnizorul central Energocom. Dintre acestea, doar 6 120 au fost comercializate, iar restul au rămas nevalorificate. Legea prevede că, în asemenea situații, „agenţia dispune, prin aprobarea unei hotărâri, transferul unor cote definite fiecărui furnizor de energie electrică care furnizează energie electrică consumatorilor, în funcție de cotele-părţi deţinute pe piaţa energiei electrice cu amănuntul”.

Prin urmare, din totalul de 105 701 garanții rămase aferente energiei produse în perioada 1 iulie – 30 noiembrie 2025, cea mai mare parte ar urma să revină Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., care deține aproximativ 74% din piața cu amănuntul – 78 243 garanții. S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, cu o cotă de circa 23%, va primi 24 610 garanții. Restul urmează a fi distribuite furnizorilor mai mici: S.R.L. „Navitas Energy” – 793, S.R.L. „ML Energy-Group” – 139 și S.R.L. „M.Energy Trading” – 1 916 garanții. Termenul de expirare a garanțiilor variază de la 1 august până la 1 decembrie 2026.

O garanție corespunde unui volum de 1 MWh de energie verde. Totodată, în urma calculelor proporționale, 2 garanții de origine nu au putut fi repartizate și vor fi luate în considerare la următoarea iterație.

O garanție de origine reprezintă un document electronic eliberat cu scopul de a demonstra unui consumator final că o cantitate de energie electrică furnizată acestuia a fost produsă din surse regenerabile de energie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!