Rusia încă are bani: Ministerul rus de finanţe o să înceapă să cumpere yuani pentru refacerea rezervelor valutare

03 Mai 2023, 06:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2023, 06:48 // Actual //  bani.md

Este posibil ca Rusia să reia achiziţia de valută străină pentru rezervele sale începând de luna aceasta, pe măsură ce veniturile din exportul de petrol stabilizează finanţele publice, în ciuda eforturilor americane şi europene de a reduce veniturile Kremlinului, titrează Bloomberg.

Cu veniturile din energie crescute achiziţiile sunt posibile deja în mai, potrivit Bloomberg Economics, care estimează că volumele iniţiale ar putea ajunge la echivalentul a aproximativ 200 de milioane de dolari în yuani pe lună. Moneda chineză este principalul activ pe care Rusia îl poate folosi în continuare pentru a efectua tranzacţii din cauza sancţiunilor impuse.

Un anunţ din partea Ministerului de Finanţe urmează săptămâna aceasta. Rusia a început deja să reducă vânzările de yuani, utilizate pentru acoperirea deficitului bugetar, în ultimele două luni şi a redus totalul din aprilie la aproape jumătate faţă de luna februarie.

„Va fi important pentru piaţă ca statul să înceapă să acumuleze din nou rezerve în loc să le cheltuiască”, a spus Natalia Milchakova, analist la Freedom Holding Corp. „Acest lucru poate afecta pozitiv rubla”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!