S-a rupt gheața! SUA și China îngroapă temporar securea tarifelor

12 Mai 2025, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Mai 2025, 10:59 // Actual //  Ursu Victor

Statele Unite și China au ajuns la un acord pentru reducerea semnificativă a tarifelor vamale impuse reciproc, valabil pentru o perioadă de 90 de zile. Măsura, anunțată luni într-o declarație comună, vine în urma unor negocieri desfășurate în weekend la Geneva și are scopul de a detensiona relațiile comerciale tot mai conflictuale dintre cele două mari economii ale lumii, notează Reuters.

Potrivit acordului, SUA vor reduce până la 14 mai tarifele de la 145% la 30%, iar China le va reduce de la 125% la 10%. Totodată, cele două părți au convenit să creeze un mecanism de dialog continuu pentru gestionarea relațiilor economice și comerciale bilaterale.

„Ne dorim o relație comercială mai echilibrată și cred că ambele părți sunt angajate în atingerea acestui obiectiv”, a declarat ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, care anterior a calificat drept nesustenabilă situația actuală a taxelor aproape prohibitive.

Casa Albă a vorbit duminică despre o „înțelegere comercială”, în timp ce negociatorii din Geneva au preferat să descrie rezultatul drept un „progres semnificativ”. Nu este clar deocamdată care este obiectivul final al negocierilor și cât timp va fi necesar pentru a-l atinge.

Această încercare de dezescaladare amintește de un episod similar din 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, când cele două părți au convenit o „pauză” în războiul tarifar. Acordul de atunci a fost însă încălcat de SUA la scurt timp, iar negocierile s-au prelungit încă 18 luni, până la semnarea „fazei unu” în ianuarie 2020 – un acord pe care China nu l-a respectat integral, deficitul comercial al SUA continuând să crească.

Acordul provizoriu a generat un val de optimism pe piețele financiare globale:

Indicele Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 3,6%, la fel și indicele companiilor chineze listate la Hong Kong.
Pe piața continentală, indicele CSI 300 a înregistrat o creștere de 1,2%, recuperând pierderile provocate de anunțul tarifelor din 2 aprilie.

Futures-urile pe S&P 500 au urcat cu 2,8%, iar indicele dolarului (față de un coș de valute ale partenerilor comerciali ai SUA) s-a apreciat cu 0,7%. Prețul aurului a scăzut cu 2,3%, reflectând o detensionare a climatului economic global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Apr. 2026, 17:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Apr. 2026, 17:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un operator de pe piața carburanților a fost sancționat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a impus limitări la alimentarea consumatorilor în stații, a declarat directorul instituției, Alexei Taran.

Potrivit oficialului, sancțiunea aplicată este una contravențională și depășește 600 de unități convenționale, echivalentul a aproximativ 30.000 de lei.

„A fost limitată cantitatea alimentată în stații. Practic, s-a impus consumatorilor o limitare valorică, în bani, a cantității alimentate, ceea ce contravine regulilor”, a explicat Taran.

Reprezentanții ANRE au intervenit după mai multe sesizări și au constatat, în urma verificărilor la fața locului, că rețeaua vizată aplica restricții prin tranzacții repetate, cu sume limitate, pentru fiecare alimentare.

În total, instituția a recepționat șase plângeri telefonice din partea consumatorilor în primele zile, ulterior sesizările vizând în special segmentul angro, unde au fost raportate nemulțumiri legate de prețurile oferite.

Directorul ANRE a precizat că, deocamdată, aceasta este singura amendă aplicată de la începutul escaladării situației pe piața carburanților, însă mai multe investigații sunt în desfășurare.

În alte cazuri, autoritatea s-a limitat la obligarea furnizorilor să respecte prețurile achitate în avans de clienții angro sau a constatat lipsa stocurilor în stații la momentul verificărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!