Sindicatele cer salarii mai mari pentru profesori: peste 40% trăiesc sub pragul sărăciei

18 Nov. 2025, 16:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Nov. 2025, 16:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei solicită creșterea urgentă a salariilor cadrelor didactice și alinierea lor la nivelul mediei pe economie. Sindicaliștii cer majorarea valorilor de referință cu 21,5%, stabilirea unui salariu mediu în educație comparabil cu media națională și adaptarea politicilor salariale la standardele internaționale, pentru a asigura un trai demn profesorilor. Concret, valoarea de referință de bază propusă este de 2.670 de lei, iar pentru cadrele didactice, științifico-didactice, de conducere și științifice – 3.100 de lei.

În adresarea oficială către premierul Alexandru Munteanu, ministrul Educației, Dan Perciun, dar și Parlamentului, dederația avertizează că nivelul actual de salarizare subminează atractivitatea profesiei și afectează stabilitatea întregului sistem educațional. În trimestrul II al anului 2025, salariul mediu în educație a fost de 12.169,7 lei, semnificativ sub media pe economie de 15.470,6 lei, iar 41% dintre angajați primesc mai puțin decât pragul național al sărăciei, stabilit la 7.860 lei brut lunar, susțin Sindicatele din Educație.

”Costul vieții în Republica Moldova a crescut semnificativ, iar estimările pentru anul 2025 indică necesități lunare de peste 37.000 lei pentru o familie cu patru membri. În aceste condiții, este evident că salariile actuale nu mai corespund realităților economice și sociale”, precizează sindicaliștii.

Federația își exprimă convingerea că printr-un un dialog eficient în cadrul Comisiilor de consultări și negocieri colective pot fi soluționate cerințele salariaților din educație și cercetare: ”Educația este un domeniu strategic, de care depinde formarea capitalului uman pentru întreaga economie națională. Investiția în salarizarea echitabilă a cadrelor didactice nu este un cost, ci o garanție a viitorului Republicii Moldova.”

Adresarea a fost făcută în contextul în care autoritățile sunt la etapa aleborării Legii bugetului de stat pentru 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!